Mircea Radu IACOBAN

Şansa „râului blestemat” a fost tocmai condiţia lui de apă frontalieră. Rigorile grănicereşti şi convenţiile internaţionale au limitat accesul şi au îngrădit excesele, începând cu braconajul şi terminând cu poluarea: deşi vidanjează, indirect, ditamai Cernăuţiul şi Iaşii, Prutul rămâne (comparativ cu starea altor ape româneşti) unul dintre cele mai curate râuri. Şi năbădăios peste măsură! Urmele-martor săpate în maluri şi peturile rămase agăţate în vârful sălciilor arată că, din când în când, îşi iese spectaculos din matcă, tencuind cu nisip mărunt şi albicios trunchiurile contorsionate ale copacilor de pe maluri.

Am aruncat şi toamna asta, ca-n toate toamnele şi-n toţi anii, undiţele într-un cot aflat undeva spre Gorban, la limita judeţului Iaşi cu Vasluiul. Ciudat: firul de nailon nu mai era purtat în aval, de parcă râul îşi încetase alunecarea spre Dunăre. „D-apoi, domnu’, ăsta nu mai e Prut, acum e Pruteţ” – m-a lămurit un grănicer: la vremea inundaţiilor, au năboit puhoaiele şi au tăiat-o direct, unind două meandre şi... mutând mai către est frontiera de stat. Să fie un semn? Prin voia Domnului, iată că şase hectare din trupul Basarabiei s-au întors la patria-mamă. Prutul corectează geografia Ribbentrop-Molotov!... Faţă de breasla pescarilor, râul se arată mofturos şi plin de hachiţe. Ba creşte vijelios, ba scade într-un ceas-două, ba-i prea limpede, ba nespus de turbure – astfel ocrotindu-şi popoarele de peşti. Săptămâna trecută am prins mreană după mreană, somotei, plătici, ademenindu-le cu hâda larvă „vetrică” procurată la preţ de delicatesă de la sătenii din Frăsuleni specializaţi în branşă (comandă telefonică, 200 de bucăţi fac 60 de lei noi fără TVA –  de, distracţia costă). Marţi am ajuns din nou în capătul ascuns şi sălbatic al peninsulei de la Grozeşti, unde doar Poliţia de Frontieră de mai poate dibui prin termo-viziune.

 De astă dată, Prutul e nesimţit şi inert... Trece, pe malul celălalt, o căruţă basarabeană. Sunt întrebat de peste râu dacă „azi merge”. Răspund ruşinat: „Trei mrene mici.” „Le-i fi numărat cum se numără la voi în Parlament, hi, hi, hi, diii, căluţule!” – mi s-a dat peste nas într-o perfectă limbă... moldovenească. Niciodată, când arunci undiţa-n Prut, nu ştii ce peşte îţi va vizita cârligele: mai toate speciile şi varietăţile populează străfundurile bătrânului Pyretus. De aici şi unicitatea pescuitului în zonă; vetrica, irezistibilă momeală, tentează şi mreana, şi cleanul, plătica, morunaşul, crapul şi...şi... Din  nefericire, şi fusarului, aspro strebar, calamitatea cât un deget care înghite cârligul până-n maţe, după care face pe mortul şi n-ai habar că ţii degeaba scula în apă, aşteptând peştişorul de aur. Bătrânii „riverani” spun oftând că „dacă muşcă fusarul, strânge-ţi sculele şi du-te acasă”. Ceea ce, nu odată, am şi făcut. „Aspro strebar”, peştişor mărunt, fără cea mai mică importanţă economică, a devenit coşmarul pescarilor. Toţi ar vrea să-l evite, dar n-au cum: orătania ţepoasă şi colţoasă, ceva mai groasă decât un pix, se repede la cârlig, îl soarbe până-n duoden şi, ca să i-l scoţi, n-ai altă cale decât să-l decapitezi şi să-l arunci.

Desigur, nici cu cârligul rămas în maţe, nici făr-de cap, fusarul n-are cum şi de ce să fie returnat în Prut, aşa cum te obligă Ordonanţa de Urgenţă 236/2000, anexa 5. Mister de ce trebuie ocrotită cea mai numeroasă, agresivă şi dăunătoare specie (se hrăneşte cu icrele celorlalţi peşti, infinit mai preţioşi), care pur şi simplu a năpădit şi parazitează râul. Marea ciudăţenie este, însă, alta: Hotărârea de Guvern 1207/2003, care aprobă „Regulamentul de exercitare a pescuitului pe râul Prut” spune pe dos, sau, mai exact,  înşiră interdicţiile, dar nu menţionează nicăieri fusarul. Formula este „speciile de peşti care nu-s prevăzute mai sus sunt libere la pescuit la orice dimensiune”. Deci, şi „aspro strebar”. Îl ocroteşte însă, pe plan european Convenţia de la Berna din 1993. Aşa că, descurcă-te cu legi care se bat cap în cap! Viaţă de pescar!