Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Presa românească e mai necoaptă cu două secole decât cea mondială, abia în 2004 sărbătorindu-şi, cu chiu cu vai, a 175-a aniversare. În pofida acestei vârste fragede, numai în secolul douăzeci, biata de ea a simţit asprimile a nu mai puţin de trei dictaturi, de durată mai mică sau mai mare: dictatura carlistă, cea antonesciană şi – ca un „finis coronat opus” – regimul comunist, care a ţinut aproape jumătate de secol.
Să ne amintim: „Curierul românesc”, cea dintâi gazetă de limbă română din Ţara Românească, a fost fondat la 8 aprilie 1829 de Ion-Heliade Rădulescu; în acelaşi an, Gheorghe Asachi edita în Moldova „Albina românească”. Dar, pe plan mondial, primele periodice apar la 1609, în Germania, primul săptămânal francez - „La Gazette” - e datat 1631, iar primul cotidian – intitulat „Curier de ştiri domestice” - apare la Stockolm, în 1645, înfiinţat de regina Kristina.
Cred că am căpătat boala introducerilor lungi, aşa că trec repede la subiect. Unul dintre primii pamfletari români este considerat Ionică Tăutu, cu aşa numitele sale „strigări”. Deşi e socotit mare talent literar, omul scria ca o cizmă sau, dacă nu vă place comparaţia, ca numeroşi ziarişti de azi.
Să luăm un fragment dintr-o „strigarea” de-a sa: „Iubirea de arginţi, această maică de răutăţi, neadormită în spiculaţii, zărind prilej de a câştiga sub stima vechilor voievozi din vremi în vremi, din ce în ce mai mult, au prifăcut ocârmuirea în osândă şi slujbele patriei în neguţătorii... Căci care logofăt, vornic, vistiernic, vornicel şi vătăman s-a rânduit fără să nu-şi cumpere el slujbă?”.
Între acest pamflet, sabotat de o exprimare rudimentară, şi cele care apăreau în presa străină în acel început de secol nouăsprezece, e un handicap de exact două secole. Dar, pe de altă parte, nu putem contesta clarviziunea autorului, dacă e să ne gândim la obiceiul, păstrat până azi, ca slujbele înalte din stat să fie obţinute nu prin competenţă, ci pe bani, ca la magazin.
Apropo de România de azi: care „logofăt, vistiernic, vornicel şi vătăman nu şi-a cumpărat el slujba?”.
