Mircea Radu IACOBAN

Mă tem că modernizarea României s-ar cuveni să înceapă cu... closetele. Cele mai multe inscripţii „WC”, mai ales din staţiile CFR mărunte, induc în eroare, fiindcă „WC” înseamnă „closet cu apă” şi, de regulă, lipseşte tocmai... apa. Chinezii au inventat WC-ul încă pe timpul dinastiei Han (206 înainte de Hristos), iar europenii l-au re-descoperit ehei, tocmai în 1596, când Harrington i-a făcut cadou o astfel de gâlgâitoare instalaţie reginei Elisabeta.

La noi, s-a încetăţenit mai  degrabă firma: afară-i vopsit gardul, înăuntru... Am fost de faţă, lângă o mănăstire bucovineană intens vizitată de turişti, la o scenă aparent hazlie, de n-ar fi fost ridicolă şi  chiar tristă: dintr-un autocar a coborât un grup de nemţoaice care s-au grăbit către coşmelia pompos intitulată „WC”. După nici câteva secunde, turistele au ţâşnit înapoi, gesticulând şi vociferând gălăgios: nu le venea să creadă ce le-a fost dat să vadă. Săptămâna trecută am cutezat o coborâre către toaleta Gării de Nord, străjuită de-o băbuţă amabilă, care, contra taxei de un leu, îţi oferă o bucăţică de hârtie igienică şi-ţi îngăduie intrarea într-o incintă puturoasă şi mizeră, străjuită de inscripţia halucinantă „bărbieritul interzis!” Adicătelea, de ce să fie interzis, oameni buni? Descinde călătorul după o noapte petrecută în tren, vrea să arate cât de cât onorabil la sosirea în exigenta şi pitoreasca noastră Capitală şi... nu i se îngăduie să se radă în toaleta celei mai importante gări a ţării! Românii nu mai sunt de multişor ţinuţi captivi în propria patrie, mulţi au beneficiat de libertăţile cetăţeanului european şi au văzut  cam cum arată toaletele publice în marile noduri feroviare şi până-n cea mai măruntă staţie din oricare parcurs.

Mai întâi, de regulă, în lume nu se percepe vreo taxă pentru utilizarea WC-ului (în China chiar poate fi văzută inscripţia binevoitoare „Vă mulţumim pentru că ne-aţi vizitat!”- subtilă referire la potenţialul aport de îngrăşământ natural...); doar ici-colo s-a mai păstrat obiceiul de a pune un bănuţ, dacă vrei şi cât vrei, într-o farfurioară (prin anii ’60, în Franţa, un fotbalist m-a învăţat să iau rest mai mult decât am pus, fiindcă oricum nu se uită nimeni).  Apoi, în astfel de incinte ventilate cu aer odorizat, călătorul află oricând oglinzi cât peretele, apă caldă, săpun lichid, prize pentru aparatele electrice de ras, prosoape la fiecare lavoar, hârtie igienică în fiece cabină, adeseori şi duşuri, spray-uri cu aftershave, foen-uri sigilate în pungi de plastic ş.a.m.d. La noi, taman în Gara de Nord, closete „turceşti” cu instalaţia hidraulică peticită, ofticoasă şi lăcrimoasă, lumină chioară şi atmosferă greu respirabilă. Sigur că nu-i vinovată băbuţa ce gestionează riguros pătrăţica de hârtie igienică şi care, la ora prânzului, nu se sfieşte să-şi soarbă tacticoasă ciorba, instalată la măsuţa aflată în coasta cabinelor-rezonatoare din care răzbat amplificate zgomotele defecaţiei... cu tot alaiul lor sonor. Dar stimata doamnă ministru al transporturilor o fi având parte de aceeaşi „înzestrare” la toaletele din Palatul CFR? Plăteşte intrarea? Primeşte pălmuţa de hârtie igienică? O fi coborât vreodată în catacomba mizeră din Gara de Nord, unde până şi bărbieritul e interzis (!?), iar senzaţia de nenorocită lume a paişpea răzbate din răsuflarea fiecărui colţişor?

Cer cuvenitele scuze cititorilor pentru abordarea unui astfel de subiect urât mirositor tocmai la „colţul condeierului”, rubrică care s-ar cuveni să găzduiască, nu-i aşa, subiecte ceva mai elevate. Indecente şi de prost gust nu mi se par însă incursiunile gazetăreşti în dimensiunea fetidă a existenţei românilor, ci pretenţiile noastre de a fi trataţi ca europeni când, de fapt, nu izbutim să depăşim, în materie de civilizaţie, stadiul privatei din dosul casei.

Cam în aceeaşi ordine de idei: am văzut cea mai inspirată inscripţie pe o vidanjă: „Atenţie! Transport promisiuni electorale!”. O vom comenta într-o tabletă viitoare.