Ceva mai timid ca în alţi ani, românii s-au aplecat totuşi pentru a studia gama ofertelor pentru Revelion. Ah, Revelion, din pătrăţica ta petrecăreaţă, Anul Nou se vede ca un animal de povară, în a cărui cârcă ne aruncăm desagii plini cu speranţe, mai grele sau mai uşoare!
Răsfoind prospectele firmelor de prestări revelioane, se constată că tot tandemul dintre Munte şi Mare rămâne patronul absolut al acestor petreceri. Marea şi Muntele ni se oferă la tarife mai decente comparativ cu anii trecuţi, cu un bun simţ pe care doar Marea şi Muntele îl pot avea. Desigur, în ultima vreme s-au produs unele mutaţii, în sensul că nici Muntele nu mai e obligatoriu din trupa Carpaţilor; şi nici Marea nu mai e musai cea Neagră. Dar nimic rău în asta: devine chiar salutar că natura noastră vede şi ea ce înseamnă concurenţa.
Pentru cei mulţi care înfig stindardul petrecerii în solul nostru naţional, e săritoare-n ochi importanţa acordată folclorului. După cum reiese din ofertele de profil, agenţiile de prestări revelioane îşi fac o plăcută datorie din a-l familiariza pe Măria Sa Turistul cu nepieritoarele noastre obiceiuri populare; acestea fiind puse la mare cinste, gata de-a fi împărtăşite petrecăreţilor, alături de pomana purcelului festiv şi de şampania bubuitoare din miez de noapte.
Când am citit treaba asta, mi-a sărit inima din loc şi am scuipat serios în sân, strigând: nu, vă rog, nu, lăsaţi-o baltă cu datinile noastre! Fiindcă, desigur, avem obiceiuri frumoase şi onorabile, precum „Fetele de la Căpâlna”, „Cerbul de la Aninoasa” sau „Ursul de la Paroşeni”. Dar mult mai grăitoare şi mai bine intrate în conştiinţa publică sunt datinile făcute celebre de ansamblurile folclorice „Bătuta din Giuleşti”, „Cuţitarii din Moţca”, „Violatorii din Baia Mare” sau „Mândrele prostituate din Brăila”.
Mă aştept ca vreo agenţie de turism să organizeze, la trecerea dintre ani, un moment de mare respiraţie folclorică, asigurat de taraful de tâlhari condus de celebrul virtuoz Romică Mailat, maestru în tradiţii populare româneşti.