Mircea Radu IACOBAN

Puci la Uniunea scriitorilor din Chişinău: tânăra gardă (care nu mai e chiar aşa de tânără...) a încercat, la Adunarea Generală din 29 octombrie, să-l dea jos pe preşedintele Uniunii, acad. Mihai Cimpoi. Vârf de săgeată: Arcadie Suceveanu, cel pe care Cimpoi îl păstrează de douăzeci de ani lângă el, în postura de vicepreşedinte.Acuză: Arcadie ar fi fost... marginalizat. Logic vorbind, un vice ne-marginalizat n-are cum să vizeze altceva decât  preşedinţia; aşadar, adjunctul îi reproşează şefului că... nu i-a cedat locul de bună voie şi nesilit de nimeni! Asta după ce l-a omenit două’jde ani, asigurându-i a doua poziţie în conducerea breslei! A doua acuză: Cimpoi promovează o literatură „defazată” (prima oară, critica română a aplicat eticheta poetului Grigore Vieru) şi nu-i suficient de reprezentativ pentru scrisul „european” al aripii tinere basarabene. Toată tevatura nu dovedeşte decât că suntem români. Nimic nou sub soare: în 1930 apărea, la Bucureşti, „Manifestul unei generaţii”, acid comentat de Mihail Sebastian într-un articol din „Cuvântul”: „de la aceste manifeste categorice, care fac praf şi pulbere toate valorile „bătrâne” (nu printr-un examen critic al lor, ceea ce ar fi excelent, ci prin declaraţii-sentimente) este cale lungă. Băieţii ăştia au pierdut noţiunea de muncă, de creaţie şi de efort şi ai crede că n-au ţinut în viaţa lor în mâini un volum de o mie de pagini...”

Aşadar, istoria se repetă. Cât despre atacul concentrat şi concertat (cu sonuri dâmboviţene în strigătul de luptă) asupra bi-academicianului (membru al celui mai înalt for ştiinţific şi la Chişinău, şi la Bucureşti) explicaţia cea mai simplă, directă şi... hazoasă o dă Nicolae Dabija: „S-a afirmat de la tribuna adunării că Cimpoi nu mai e bun. Adevărat – Cimpoi e rău de bun ce este!” Am scris, cândva, un articol intitulat „Cimpoiul etern” referindu-mă tocmai la longevitatea întru prezidenţiabilitate, încercând să-i identific resorturile şi indubitabila îndreptăţire. Ceea ce scriam atunci este perfect valabil şi astăzi: Mihai Cimpoi rămâne de departe cea mai reprezentativă personalitate a literaturii basarabene actuale, atât prin operă, cât şi prin prezenţa în Agora, dublată de priceperea managerială atestată din plin în deceniile de când conduce Uniunea. „Mihai Cimpoi – scrie Mihai Morăraş adresându-i-se lui Suceveanu – reprezintă acea dimensiune socială, acea autoritate morală şi acel model de personalitate pentru întreaga societate basarabeană ale cărui înălţimi nu-ţi va fi deloc uşor să le atingi.” Bine, se poate spune, şi ce-i cu asta, pe cine interesează luptele de culise din sânul unei organizaţii profesionale statutar apolitică? Aici e aici.

 Uniunea scriitorilor din Basarabia a fost şi s-ar cuveni să rămână marele motor al redeşteptării naţionale; anihilarea ei ar echivala cu o regretabilă victorie a comuniştilor rusofoni tocmai acum, în preajma alegerilor parlamentare din 28 noiembrie. Cu Grigore Vieru mort şi cu Cimpoi tras pe linie moartă, Uniunea pierde masiv din importanţă, incisivitate, reprezentativitate şi autoritate. Probabil că asta s-a şi intenţionat, modul în care au decurs lucrările Adunării generale lăsând impresia unei concertări mai mult sau mai puţin discret manevrate politic. Cum, până la urmă, Suceveanu l-a devansat pe Cimpoi cu 15 voturi (!), fără însă a întruni numărul minim pretins de Regulament, Adunarea generală a fost re-programată pentru 10 decembrie. Dată până la care se vor fi desfăşurat alegerile parlamentare, rezultatul lor, probabil, urmând să influenţeze şi voturile condeierilor basarabeni.

„O uniune a scriitorilor – mai spune Dabija – nu te învaţă cum să scrii, nici nu te face mai talentat. Ea te învaţă cum să rezişti.” Iar rezistenţa la revenirea voronienilor este acum, pentru Basarabia, de-a dreptul vitală.