Mircea Radu IACOBAN

Arătam, în articolul de marţi, ce destin a rezervat puterea sovietică deputaţilor din Sfatul Ţării care au votat unirea Basarabiei cu România: judecaţi, nejudecaţi, au fost ucişi unul după altul. Au scăpat doar refugiaţii peste Prut (avea să-i caute, după 1944, „mâna lungă a revoluţiei” manevrată de NKVD).

Un singur membru al Sfatului Ţării a izbutit să dea cu tifla tuturor celor ce-l hăituiau: Ilie Cătărău – probabil, cel mai formidabil aventurier al Balcanilor, pornit dintr-o închisoare românească spre a ajunge... rege într-o insulă polineziană! James Bond pare şcoler neajutorat în faţa isprăvilor lui Cătărău, intrate de acum în legendă! De profesie... contra, basarabeanul născut  la Mărcăuţi (Orhei) se arată a fi, între altele, unul dintre militanţii protocronici ai terorismului ce răscoleşte lumea astăzi. Presa bucureşteană a anilor 1913-1914 i-a făcut primele servicii publicitare, după ce Cătărău, student la litere, a amplasat bombe la Debrecen şi la Braşov. Prima în casa arhiepiscopului maghiar promotor al unei politici anti-româneşti în Ardeal, a doua în vecinătatea monumentului regelui maghiar Arpad. A avut parte de ceva glorie naţionalistă, până când statul român îl bagă la închisoare pentru eschivare de la îndeplinirea serviciului militar obligatoriu. De aici încolo, acţiunile viitorului deputat arată a nu mai avea nici o logică şi nici un... Dumnezeu, fiindcă azi este pro-român, mâine anti, acum e rusofon, apoi rusofob, şi aşa mai departe. Până la un punct, ar exista, totuşi, o explicaţie: încă în 1913, Cătărău a fost încadrat ca „agent de contraspionaj” de Siguranţa română, cu o remunerare (secretă) de 200 lei pe lună... A fost cel de al 22-lea vorbitor în şedinţa de deschidere a lucrărilor Sfatului Ţării, după care, mintenaş, se auto-avansează colonel (era simplu răcan) şi devine şeful Garnizoanei Chişinău, din care postură dă curs unor acţiuni deschise împotriva... Sfatului Ţării! A identificat o mină de aur: în vâltoarea evenimentelor din 1917, când rămăşiţe ale armatei ruse dezmembrate prădau moşiile boierilor basarabeni, armata, reprezentată de Cătărău, s-a oferit să asigure paza latifundiilor.

 Oficial, cu titlul gratuit, dar, în realitate omul nostru încasa sume zdravene de la proprietarii panicaţi. Practicant prin vocaţie al diversiunii politice, dă ordin „oştirii din garnizoana Chişinău, indiferent de naţionalitate”, să organizeze o defilare pentru că „Armatele revoluţionare trebuie să arate Sfatului Ţării, cu reacţionarii lui, că spiritul de libertate încă trăieşte în inimile norodului.”

Alarmat, Inculeţ semnează ordinul de arestare a şefului Garnizoanei. Cătărău s-a baricadat în apartamentul din hotelul „Londra”, se trag focuri de armă, sunt răniţi, dar, până la urmă, iată-l „arestuit” şi trimis pachet la Odesa. Acolo, comisarul politic ucrainean l-a întrebat care-i motivul arestării. „Fiindcă moldovenii basarabeni trag spre România, singur eu lupt ca Basarabia să se unească cu Ucraina.” Fireşte, comisarul ucrainean Poplavko l-a eliberat imediat. Îşi face rost de  un paşaport şi pleacă la Paris, unde... pradă Consulatul român, sfeterisind o însemnată sumă în valută. Dispare în ceaţă, începându-şi periplul prin Japonia, America, Australia. Diverse surse avansează ipoteze la fel de diverse asupra sfârşitului lui Cătărău. Pare posibil să fi fost executat de autorităţile române (?), dar mai degrabă e-o înscenare a Siguranţei, câtă vreme Cătărău apare în... Polinezia, unde, cu măiestria escrocului patentat, aiureşte un trib localnic şi devine... rege al unei insuliţe din Pacific. Rang ce-l plictiseşte, aşa că se întoarce la Paris; acolo are parte de un răsunător proces: „contele Catarau” a... furat bijuteriile tinerei americance cu care abia se logodise! Din nou puşcărie. Când iese, se întoarce în „Republica Moldovenească”, unde-i declarat erou fiindcă a luptat contra Sfatului Ţării. Erou a fost considerat, în anii ’50, şi când revine în România, unde se prezintă ca amic personal al lui... Lenin.

Până la urmă s-a călugărit, la sfatul lui Petru Groza, care a trebuit să insiste îndelung pe lângă mitropolitul Ardealului, Bălan, să-şi ia asupră-i tunderea lui Ilie întru monahism. Nu i se mai cunoaşte chipul. În documentatele cărţi ale lui Iurie Colesnic, toţi cei evocaţi au fotografii; capitolul Cătărău este străjuit de un oval gol. Ce formidabil scenariu de serial „in nuce” au la îndemână cineaştii din Chişinău!