Cătălin MIHULEAC

Cu părere de rău trebuie să spun că şoselele nu-s singura cale de transport care dă loc comparaţiilor – zdrobitoare şi umilitoare - dintre România şi ţările lumii normale la cap. Situaţia e aceeaşi şi pe apă. De exemplu, marile râuri din străinătate îşi privesc viaţa cu responsabilitate, ştiind să împletească utilul cu plăcutul. Astfel, ele transportă cu spinarea marfă, dar îşi oferă curgerea şi pentru croazierele care includ dejunuri rafinate, parcurgerea unor privelişti de neuitat, stropiri cu şampanie şi desfătarea cu note muzicale, eliberate în aer de orchestre măiestre.

Croaziere de neuitat îţi pune la dispoziţie şi râul La Meuse – cel cântat poetic de tulburătorul trubadur belgian Jacques Brel – între oraşele Liège şi Mastricht, dar şi râul Vltava, slăvit de minunatul poem simfonic cu acelaşi nume al compozitorului ceh Bedřich Smetana, în oraşul de aur, Praga.

Că veni vorba de Vltava, nemţii îi spun „Moldova”, ceea ce arată că legenda cu căţeluşa Molda adaugă încă un capitol zdrobitor la dosarul gros al tâmpeniei neamului nostru. Terminaţia „ava” vine din germana veche, „wilt ahwa” însemnând „cu apă” şi, cu toate că în general câinilor le place la nebunie să înoate, îţi trebuie multă minte bolnavă ca să vezi aici vreo căţeluşă pe nume Molda. Iar dacă „ava” n-ar veni din germana veche, ar veni din lainescu „aqua”, nu-i aşa?

Din câte am învăţat la şcoală, pretutindeni „haş-doi-o” reprezintă formula apei, dar câtă incalculabilă diferenţă este între curgerea limpede şi folositoare a râurilor de afară, şi curgerea anostă a râurilor noastre, sufocate de peturi goale, de cutii de bere, pungi de plastic şi alte o mie de feluri de toxicitate chimică şi estetică!

De aceeaşi viaţă normală au parte şi râurile mai mici şi chiar pârâiaşele, care susură vesel, curgând şcolăreşte, cu inima uşoară. Pe apele mici şi zglobii, am remarcat în străinătate caiace şi canoe, închiriate turiştilor, care se bucurau pedalând din vâsle cum pedalează copiii din lopăţele, când se joacă în nisip!

Pe când, în râurile noastre mititele, în afara mizeriei care se aruncă nonşalant, se mai poate întâlni şi câte un nene spălându-şi maşina, dar pentru asta nici măcar o mică taxă nu se percepe, că de amendă nici nu poate fi vorba. Doar n-o să-l amendeze poliţistul, care îşi spală şi el maşina în acelaşi loc.