Cătălin MIHULEAC

Franţa-România a însemnat pentru mine primul şi totodată ultimul meci interţări de fotbal la care am asistat vreodată din tribune. Biletul mi l-a plătit un bun prieten, dar oricum, să dai o sută de euro pe aşa ceva rămâne o extravaganţă pentru un ins scurt la lovele ca mine. Cu banii ăştia, puteam merge şi la concertul lui Deep Purple, şi la cel al lui Status Quo, ambele grupuri de legendă fiind anunţate în zona franco-belgiană.

Dar ca experienţă, merge. Am privit la meci cu ochii mari cât două mingi, dar simultan am acordat atenţie şi băncilor de rezerve, străjuite de cei doi antrenori principali. La gazde, un ins zgârcit la gesturi, cu o prezenţă fizică remarcabilă, care sugea misterios sucul unei acadele. De cealaltă parte, un altul, mişcând din mâini ca un posedat, de parcă vreun poznaş l-ar fi conectat din când în când la o reţea de înaltă tensiune, îmbrăcat cu nişte pantaloni care-i transformau picioarele într-o boltă pe unde maşina mea preferată – Mini Cooper – ar fi putut lejer trece.

Când discută despre munca lor, cei mai mulţi antrenori de fotbal par mai importanţi decât proiectanţii navelor spaţiale. Capetele lor plesnesc de calcule inaccesibile minţilor noastre bâhlite; de aceea, au nevoie de timp, mult timp, pentru a-şi duce la bun sfârşit „proiectele”. Pe lângă ei, Einstein pare un frecător de mentă, a cărui singură ocupaţie a fost să admire stelele şi luna.

Aşa e şi Răzvan, acest domn Goe al sportului românesc. Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam’ mare Mircea Sandu, mamiţica Mircea Lucescu şi tanti Miţa Ionuţ Lupescu au promis tânărului Goe să-l lungească la contract şi simbrie. O tiflă perfectă pentru un neam osândit la tăierea lefii cu un sfert, plus TVA. Totuşi, un lucru normal într-un loc unde slujirea şi slăvirea incompetenţei vor fi curând trecute în textul imnului de stat. Dă-i înainte, Răzvăneluţule, are cine să te pupe în cur!

În somptuosul hol al hotelului Renaissance din Paris, unde a fost cazată echipa românească, l-am remarcat şi pe unul dintre miniştrii cabinetului Boc. Stătea omul la o vrăjeală relaxată, fiindcă în ţară terminase toată treaba.