Mircea Radu IACOBAN

Astăzi se deschide la Suceava expoziţia de desene ale pictorului Octav Angheluţă. De ce Angheluţă şi de ce la Suceava? La cea dintâi întrebare vom încerca să răspundem în cele ce urmează. Pentru a doua, am cerut desluşiri de la fiica pictorului, cunoscuta profesoară în învăţământul superior artistic Geta Angheluţă: „Întâmplarea din această seară este nimic altceva decât un gest de iubire la adresa pământului sfânt al Moldovei, oamenilor ei şi Sucevei, gazda noastră, ce poartă în inimă şi amintirea umbrei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.”

 De ce Angheluţă? Înainte de toate pentru că este vorba de un artist remarcabil, prea puţin cunoscut publicului larg. Cercurile cunoscătorilor interesaţi de destinele plasticii autohtone au avut parte de numeroase întâlniri cu pânzele lui Angheluţă, expuse pe simezele de la Dalles, în expoziţii personale sau de grup, de regulă vernisate în Capitală. În restul ţării, creaţia pictorului, puţin şi destul de rar expusă, a rămas să fie preţuită şi evocată mai ales de către foştii săi elevi, mulţi dintre ei acum pictori consacraţi, precum şi în atenţia colecţionarilor ce ştiu să aprecieze, în cunoştinţă de cauză, valoarea, autenticitatea şi profunzimea unei viziuni plastice elevate. Faptul că bună parte dintre tablourile lui Angheluţă se află, acum, în străinătate face şi mai dificil contactul cu ansamblul unei opere picturale de reală excepţie.

Bun prieten cu Ţuculescu, coleg de generaţie, de crez artistic şi de trudă la şevalet cu Tonitza, Baba, Ciucurencu, Palady, Angheluţă nu este nicidecum autorul unor lucrări ce şi-ar propune să şocheze; dimpotrivă. Adept al structurilor echilibrate de tip clasic, nu ezită să încorporeze, într-o izbutită sinteză, şi modalităţi de exprimare proprii impresionismului şi, în general, modernismului european. Angheluţă s-a născut în 1904, la Brăila, a fost şcolit în Moldova, la Bacău, Roman şi Huşi, după care a absolvit cursurile Şcolii de Arte Frumoase de la Bucureşti. Prima sa participare la un Salon Naţional Oficial s-a înregistrat acum exact 80 de ani, în 1930. A urmat un şir lung de expoziţii personale (12) şi de grup, în ţară şi străinătate. Vreme de două decenii a fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Capitală. Mulţi ani a funcţionat ca director al Pinacotecii şi conservator al Galeriei Muzeului Naţional de Artă. Octav Angheluţă a murit în 1978 şi a hotărât, prin testament, ca, după incinerare, cenuşa să-i fie risipită în vânt.

 A avut o viaţă de continue căutări, studiind matematica, filosofia, teologia, pictând (inclusiv frescă în lăcaşuri de cult), desenând, sculptând, scriind proză şi poezie. Păstrând, desigur, proporţiile, dar luând seama şi la zicala despre pomul cu roade, să ne amintim că bibliotecarul Eminescu a fost acuzat că... fură cărţi. Directorul Pinacotecii, Angheluţă, a fost arestat sub bănuiala absurdă că... şi-ar fi însuşit o pânză a unui mare clasic. Dincolo de amărăciunea şi ridicolul întâmplării, să-i vedem şi foloasele: au rezultat savuroase pagini de proză intitulate „Beciul Poliţiei”, ce ar merita reeditate în volum de sine stătător. Este un loc comun afirmaţia că în centrul operei cutărui creator se află întotdeauna omul, dar în cazul pictorului Angheluţă, chiar ţine de domeniul evidenţei.

Nu numai portretul clasic şi incursiunea caracterologică prin desen ori sculptură, dar şi structura oricărei alte compoziţii au drept ţintă „la vedere” investigarea necuprinsului univers uman. Adeseori recurge la umor şi ajunge până la satiră bonomă, mai ales în galeria portretelor-şarjă. În toate ipostazele, se confesează pictorul, ţine seama de faptul că „omul este cea mai complexă manifestare a vieţii.” O altă mărturisire îi elucidează poziţia faţă de căutările mai mult sau mai puţin fertile ce au dominat plastica începutului de veac: „Deşi simţeam că şi în joc poate fi un fel de artă, totuşi nu puteam fi de acord ca arta să fie simplu joc.” Cât despre sine şi arta sa, pictorul s-a auto-definit după cum urmează (fragment): „Sunt şi rămân un muncitor şi caut să înţeleg şi să exprim cu mijloace artistice Viaţa şi pe acela în care ea se împlineşte – Omul, marele necunoscut, mereu noul (...) şi pentru aceasta îmi ajung procedeele şi materialele tradiţionale, mintea şi inima mea şi... cât mai puţine teorii despre artă.”