Cătălin MIHULEAC

Cât timp mi-a durat pruncia, nu am reuşit să înghit nicio iotă din basmele pe care mi le îndrugau bunicii, înţeleşi probabil cu tovarăşa educatoare. Poveştile cu zmei blindaţi, feţi frumoşi cu paloşe însângerate, zâne şi prinţese născute gata epilate, la care se adăugau împăraţi divers coloraţi, îmi provocau teamă, repulsie şi, peste toate, neîncredere. Nici în basme nu se poate să existe aşa ceva, îmi ziceam în sine-mi. Odată, i-am cerut doamnei educatoare să aducă dovezi – nişte fotografii cu Împăratul Verde şi Împăratul Roşu, să ne convingem cu toţii cât sunt de verzi şi de roşii – dar ea, săraca, s-a înroşit şi mi-a cerut să nu fiu obraznic.

Există însă şi basme mai credibile decât alea cu zmei, zâne epilate, feţi plini de testosteron şi împăraţi multicolori. Se ştie că un fost domn educator al neamului, cu mult har la muzicuţă, a fost Emil Constantinescu. Nu i-a adormit el nu doar pe copilaşi, ci şi pe adulţei şi pe bătrânei cu „Povestea încântătoare a celor 15.000 de specialişti”, pe care cică formaţiunea politică a dumnealui îi avea gata pregătiţi pentru a umple cofrajele de elită din societatea românească ? Apropo de asta: oare „specialiştii” lui Constantinescu n-or fi fost totuna cu „teroriştii” din basmele altui mare povestitor al neamului, Ion Iliescu ?

 Prichindeii de azi au însă parte de altfel de poveşti, pe invers decât alea vechi. E vorba de basme uşor demonstrabile, chiar dacă la prima audiţie par neverosimile, basme ivite din noua noastră societate şi din modul ei aparte, românesc, de a acţiona. Pe această linie, putem menţiona „Tranzacţia Babei şi evaziunea Moşului”, „Povestea produselor bugetare supraevaluate şi a prejudiciului adus statului”, „Basmul aerului condiţionat care se dădea de trei ori peste cap şi se făcea de 20 de ori mai scump” sau, cu dată mai recentă, „Minunile frunzuliţei care, udată fiind de Lenuţa Udrea, a ajuns să coste cât o pădure întreagă”.

Indubitabil, copilaşii din România trăiesc o vârstă minunată, aflând, de exemplu, ce vitejii poate săvârşi un personaj neînfricat precum Devizul cel Voinic, situat la limita dintre real şi imaginar. Astfel, ei se pot pregăti armonios pentru viaţă.

Pentru viaţa din România, vreau să spun.