Cătălin MIHULEAC

Mareasărăcire - de care bătrâna corabie care este ţara noastră s-a lovit ca de un aisberg greu cât Carpaţii - şterge cu putere şi ultima urmă de omenie din spitale. Încă de când bolnavul trece de poartă, stafilococi mai flămânzi ca ăia clasici se abat asupra rudelor care îl poartă pe braţe sau pe targă. Portari, infirmiere, surori, asistente şi medici se reped asupra rudelor şi le percheziţionează din priviri căutând, cu trompe spumegând de salivă, portofelul. Vor bani, mai mulţi bani ca înainte de mutilarea salariilor; vor tot mai mulţi bani, vor toţi banii, dacă e posibil. De parcă n-ar fi suficient că tot pe spezele bietelor neamuri ale suferindului cade obligaţia de a cumpăra medicamentele necesare, de care orice aşezământ spitalicesc din România duce lipsă din oficiu...

E ceva asemănător canibalismului din Rusia, în timpul marelui asediu hitlerist de la Stalingrad. Români muşcând canibalic unul din altul, la micul dejun, la prânz şi la cină. Pentru că, în fond, nevoiaşi sunt şi de o parte, şi de alta; şi în tabăra personalului medical, şi în oastea gemând de răni a bolnavilor.

Nimeni n-are însă timp să mediteze la asemenea fineţuri: sunt vremuri de răscruce între mai multe grade de sărăcie, vremuri când trebuie acţionat, deoarece doar cei puternici şi cu nesimţirea oţelită supravieţuiesc şi merg mai departe, deşi nici ei nu ştiu încotro. Mila pentru semenul tău este o idioţenie depăşită, după cum complet depăşit este un fraier coclit ca Isus, cu bâiguielile lui despre iubirea aproapelui, cu tot.

Dar canibalismul, odată ce a apărut, se vădeşte imposibil de strunit. O asistentă medicală, cu care mă aflu într-un grad relativ de prietenie, mi se plângea că, fiind nevoită să-şi interneze tatăl în clinica unde lucrează, s-a trezit că profesorul îi pretinde chiar şi ei bani.

- Crede-mă, aşa ceva nu s-a mai pomenit până acum ! Era o lege nescrisă să nu ne cerem bani între noi... Sunt, orişicât, colaboratoarea lui, chiar dacă mă aflu pe o treaptă profesională inferioară. Parcă e sfârşitul lumii.

Désolé, chérie, dar nu-i nici un sfârşit al lumii! Ceea ce-mi spui dumneata e un simplu act canibalic, din aceeaşi lume a noastră, care merge mai departe, zăngănindu-şi sinistru lanţurile de stafie.