Mircea Radu IACOBAN

O carte despre care-i mai bine să nu te pronunţi, fiindcă oricum vei supăra fie o tabără, fie cealaltă: „Revoluţia la negru” de Al Tacu. Este scrisă ciufut, nervos, cu patima implicării directe în evenimentele evocate. Nu poate fi trecută cu vederea, câtă vreme încearcă să dreagă din altă perspectivă fila de istorie românească intitulată „Revoluţia din 1989 a început la Iaşi”. Punctul de pornire al autorului are explicabile temeiuri lumeşti: proto-revoluţionarii ieşeni omit să-i citeze numele în cărţile lor consacrate evenimentelor moldave din decembrie 1989: „Pentru oricine ar fi scris ceva despre întâmplările de atunci, imaginare, retorice sau autentice, numele meu, vrând-nevrând, îşi avea loc în faţă.”

 Al. Tacu a fost deţinut politic; potrivit relatărilor sale (şi nu numai) este autorul unor gesturi disidente de neignorat, nu numaidecât legate de intenţia revoluţionară ieşeană, cât de contextul general în care aceasta s-ar fi plămădit. Subtitlul cărţii spune totul despre finalitatea demersului publicistic: „Iaşi, 14 decembrie 1989, începutul revoluţiei române? O fraudă!” Chiar fraudă să fie? Încercăm să ne dumirim, ceea ce nu-i deloc lesne, câtă vreme scriitura are o oralitate exclamativă în stare să afecteze construcţia pas cu pas a probatoriului şi urmărirea firului logic al demonstraţiei. Ceea ce nu înseamnă că n-ar cuprinde sumedenie de întrebări întemeiate privind neconcordanţe în mărturii şi episoade faptice discutabile. De pildă: după răspândirea manifestului, autorii au fost invitaţi să depună probe grafologice. La ce bun? – se întreabă Tacu – câtă vreme „înscrisul” a fost imprimat cu litere tăiate în radiere de cauciuc? Mai sunt sesizate numeroase nepotriviri în mărturiile participanţilor: cutare a fost arestat la cutare dată şi oră, dar acelaşi „făptuitor” declară, în altă parte, că la ora respectivă se afla în cu totul alt loc şi cu alte... treburi.

Astfel, unul dintre „capi” afirmă că a fost arestat la ora 11, dar... iată-l participând în piaţă, la evenimentele de după amiază. Astfel de neconcordanţe sunt multe şi pescuite meticulos, realmente lasă loc unor (eufemistic spus) nedumeriri. Se citează din Raportul SRI privind evenimentele din decembrie 1989, care exclude episodul ieşean din cronologia Revoluţiei – ceea ce, mai mult sau mai puţin oficial, avea să se remedieze ulterior prin strădania militanţilor, dobânditori, între altele, şi de anumite recompense discutabil argumentate („Chiar şi tovarăşii comunişti le dădeau drepturi în plus ilegaliştilor”). Cartea nu duce lipsă de argumente întemeiate, dar înşiruirea lor nervoasă, discontinuă şi ades eliptică îngreuiază receptarea – este mai mult un strigăt decât o demonstraţie. Chiar dacă înşişi revoluţionarii afirmă că „Manifestarea programată în Piaţa Unirii a fost un eşec pe toată linia”, ori „Apelurile noastre nu au avut succes”, nu se poate uita că fără foc nu iese fum şi că un sâmbure protestatar ieşean real a precedat evenimentele de la sfârşitul lui decembrie ’89.

La urma urmei, am văzut cu ochii noştri cum a fost mutată staţia de tramvai din Piaţa Unirii spre a se împiedica orice grupare a cetăţenilor urbei, am văzut şi maşinile pompierilor adăstând „în preajma revoluţiei”, iar arestări s-au operat. Dar să ne amintim ce scrie într-un capitol al istoriei României: „Revoluţia de la 1848 a început la Iaşi.” Acel „început” a constat, de fapt, în ameninţări cu linguriţele din ceştile cu ceai – altfel spus, era înfiripat „din cuţite şi pahară” – ceea ce nu poate împiedica stabilirea momentului revoluţionar iniţial în perimetru geografiei protestatare ieşene. La 14 decembrie 1989 nu s-a petrecut mai nimic în centrul Iaşilor, dar ideea cutezătoare a existat şi nu văd de ce n-ar fi îndreptăţită să rămână în cronici. Că s-au ivit şi viteji de după război, că, datorită vălmăşagului surdinizat al evenimentelor, s-au încurcat date şi cifre (poate chiar cu bună ştiinţă) o fi o realitate. Exagerarea proporţiilor şi participărilor, tipic românească, n-are cum ascunde fondul chestiunii, probabil disproporţionat augmentat. Din acest punct de vedere, cartea se arată a fi necesară.