Cătălin MIHULEAC

Nu e multă vreme de când, la finele unui meci oarecare din zbuciumatul futbol românesc, un antrenor şi-a pocnit educativ un jucător cu capul (mai tare material nici că putea găsi!) în gură. Bătăuşul s-a mâniat din cale-afară că echipa diriguită de el a scăpat printre degete victoria (pre limba lor ţeapănă: „cele trei puncte puse în joc”) şi doar nu era să-şi ţină supărarea în el şi să capete vreo boală pe fond de stress. Prin urmare, fără să stea prea mult în cumpănă, a reacţionat după cum l-a dus capul, dacă permiteţi acest joc de glezne al cuvintelor, pedepsindu-l ad-hoc pe fotbalistul vinovat de cataclismul pierderii unei partide, fotbalist care (iarăşi pre limba lor) „nu dăduse totul în teren”.

Fiindcă gestul povestit mai sus a ajuns oarecum în atenţia publică, şi fiindcă norodul aşteaptă în astfel de cazuri o reacţie adecvată, un mare şef de la „Şcoala federală de antrenori” a ieşit la interval cu un comentariu voit tranşant, extras din înţelepciunea sa de viaţă, afirmând că antrenorul respectiv, aplicând „disciplina pumnului (n.n. obiectăm, maestre, nu a pumnului, ci a capului!) a acţionat ca un ... cioban.”

S-avem pardon, dar membrii asociaţiilor profesionale şi sindicale ale ciobanilor ar trebui să se simtă lezaţi şi să ia legătura cu o casă de avocatură! S-avem pardon, fiindcă respectivul antrenor caftangiu nu s-a comportat ca un cioban, ci s-a comportat exact ca un ...fotbalist. Păi, nu-s fotbaliştii, cu părere de rău, de-o mie de ori mai sărmani în maniere decât ciobanii? Fotbaliştii, nu ciobanii, înjură şi se bat până le dă sângele, atât pe teren, în timpul serviciului, cât şi-n timpul liber; fotbaliştii, nu ciobanii, se droghează cu cocaină până nu mai ştiu pe ce lume sunt (nu că altfel ar şti!); fotbaliştii, nu ciobanii, conduc automobilele beţi mangă şi fără să se sinchisească de semnalul poliţiei, decât doar după ce intră în pom...

Eu cred că situaţia stă taman invers şi, în consecinţă, când câte un cioban mai calcă sonor pe bec, şeful „Ligii profesioniste a ciobanilor” ar trebui să-l obrăzească pe împricinat, zicând despre el că „a acţionat ca un fotbalist.”

Fără supărare, dar meseria de cioban e mult mai complexă şi mai utilă societăţii decât cea de mingicar, şi-apoi, să nu uităm că de „trei turme de miei cu trei ciobănei”, nu de „trei turme de miei cu trei fotbăliştei” se vorbeşte într-o capodoperă precum balada „Mioriţa”, mândria creaţiei noastre populare.