Cătălin MIHULEAC

Am fost acuzat, într-un mesaj postat la finele unui text de-al meu de pe net, că sunt un admirator al lui Cornel Nistorescu. Păi, o spun cu sinceritate, chiar sunt. Al scriitorului Nistorescu, fiindcă în rest nu mă interesează ce hram poartă. Dacă asta e o crimă, cer să fiu pedepsit cu toată severitatea pentru săvârşirea ei.

Recitesc uneori, cu secretă invidie, cărţile sale de reportaje, într-o încremenire de admiraţie, pe care doar textele lui Geo Bogza mi-o mai provoacă. „Păstrăvi în noaptea de revelion”, „Singurătate în dungi” sau „În sare, totul devine etern” sunt doar câteva mostre de scriitură ieşită parcă din pana unui maestru rus.

Talentul e însă un instrument gingaş, care necesită îngrijiri speciale pentru a-şi împrăştia frumuseţea, când are el chef. Nistorescu n-a avut răbdare cu talentul său, plasându-l neinspirat în presă. Pentru un scriitor, presa e bună, cu condiţia să iasă la timp din procesul tehnologic al ştirilor şi anchetelor.

Dar textele de început ale lui Nistorescu rămân şi, ca să nu se creadă că îl tămâiez gratuit, să aruncăm împreună o privire în plasa pescarului din reportajul „Portiţa”, publicat în volumul „Paradisul provizoriu”: „Deodată, dintr-o plasă, apare El, imens, calm, aproape nepăsător. Nisetrul, din familia prinţilor marini. Stă ca un prizonier demn, atât de demn încât nu încearcă nimic. Are peste un metru şi jumătate. Din mijlocul puzderiei de stavrizi şi hamsii, priveşte resemnat luceafărul dimineţii. Stavrizii se agită, sar în aer, stropesc, seamănă cu nişte copii intraţi în panică. O clipă am impresia că Nisetrul îşi opreşte ochii la mine, cu atâta indiferenţă, ca şi cum n-aş exista. Când se mişcă, pare a o face doar pentru a le spune încetaţi, ce vă tot fâţâiţi atâta, şi se linişteşte iar, cu ochii pironiţi la Luceafăr.”

După cum se ştie, Ion Cristoiu îl urăşte sălbatic pe Cornel Nistorescu. Citind numai fragmentul de mai sus, devine lesne de înţeles de ce. Stavridul priveşte de jos în sus la Nisetru.

N-am nici un alt motiv să-l laud pe Nistorescu, în afara valorii sale literare. Acum câţiva ani, i-am trimis volumul meu de debut, „Garsonieră memorială confort trei”, rugându-l să îi semnaleze apariţia în „Evenimentul Zilei”, condus de el pe atunci.

Bineînţeles că nu a făcut-o.