Minunate fiinţe sunt bunicuţele, cu dragostea lor neţărmurită pentru nepoţei ! Bunicuţele nu sunt ca nişte mame, ci sunt ca două rânduri de mame, ca nişte mame la puterea a doua, ca să mă exprim aşa. Nu ştiu care o fi explicaţia: poate că, simţind cum viaţa li se împuţinează, prin nepoţi au certitudinea că genele lor sunt duse mai departe.
Când le întâlneşti pe stradă, radiind de iubire, îţi arată odoarele, îndemnându-te să cotizezi şi tu la dragostea lor, cu sentimentele tale. Uită-te la el, nu-i aşa că am un nepoţel frumos foc ? Nu-i aşa că am o nepoţică de zahăr ars ? Nu-i al meu cel mai deştept ?
Tu însă nu-ţi poţi castra ochiul semicritic, astfel că nu vezi decât nişte copii oarecare, de serie. Dar îţi faci datoria şi confirmi, cu o minciună elegantă: da, nepoţelul dumneavoastră e cel mai frumos şi mai deştept din judeţ. Dacă ai spune adevărul – stimată doamnă, aveţi un nepot oarecare, chiar urâţel - bunicuţa te-ar sfâşia cu unghiile şi cu dinţii. Fiindcă dacă cineva a spus că dragostea e oarbă, cu siguranţă că la dragostea de bunici s-a referit; celelalte soiuri de dragoste căpătându-şi în timp văzul, uneori chiar un văz de vultur.
O astfel de bunicuţă este bătrâna doamnă Dina Patriciu, care dă pe dinafară în dragostea ei - totală, copleşitoare, disperată - pentru nepoţelul Crin. Distinsa Dina - cea care, ca să nu adoarmă, în timpul liber împleteşte ciorăpei în formă de editoriale, la ziarul condus de alt nepoţel strâmtuţ la cutiuţă, Grigore - ni l-a propus pe nepoţel pentru prezidenţiale, ca o soluţie la marinelul stricat în abuzuri cu alcool şi cu sex.
N-a fost însă aşa. În nepoţelul Crin, electoratul – care nu se pricepe la minciuni politicoase - nu vede decât un puştan cu grave carenţe în educaţie, obrăznicuţ, al cărui breton nici nu prea are ce acoperi, oricât s-ar munci. Iar acum, se vede că băietu’ cu bretonu’ e şi cel mai mare chiulangiu din parlament. El e nesimţitul parlamentului, care parlament e oricum un loc de adunare a nesimţiţilor cei mai mari din ţară.
Săraca doamnă Dina!