Cătălin MIHULEAC

Cine-i fraier să rateze şansa de a o vedea la biroul ei de lucru, adică în pat, pe marea, inegalabila, irepetabila, irefutabila Mihaela Rădulescu? Eu, în nici necaz, motiv pentru care am fost şi eu la piesa „Bad bed stories”, scrisă de doi ruşi şi pusă în scenă de regizoarea Chris Simion, nevasta actorului ăluia care face farse dobitoace la „OTV”. Vreme de două stagiuni, „Bad bed stories” a rulat pe scena naţionalului ieşean.

Piesa însumează şase secvenţe, legate între ele printr-un fir libidinos; secvenţe jucate îndeobşte în pat, obiect de mobilier folosit ca spaţiu de manifestare pentru giumbuşlucurile sexuale ale celor patru personaje. Între aceste felii, rulează un filmuleţ cu Răduleasca, unde diva filozofează din aşternuturi despre relaţii în derivă, despre erecţii care nu mai au tărie, despre încredere în sine, frustrări, defulări şi alte asemenea.

Surpriza montării e că Răduleasca o interpretează chiar pe Răduleasca, dovedind tuturor că e multilaterală, fiindcă în timp ce-şi delirează panseurile, nici din mâini nu tace. Îşi împleteşte codiţe, îşi montează faianţă pe unghii, îşi toarnă var lavabil pe obraji, în timp ce noi putem citi inscripţia de pe tricoul care-i acoperă formele: „I’m not silly”, „Nu sunt proastă”. Dar nici de asta nu mai suntem cu toţii siguri.

Totuşi, trăncăneala ei despre faliile apărute în cupluri este în deplină cunoştinţă de cauză, dacă ne gândim că regizorul care a lansat-o în lumea artistică este defunctul sforar Dan Iosif.

Adânca filozofie a pârţurilor conjugale

Piesa începe vertiginos cu un inginer evreu, constructor de sinagogi, care îşi începe rugăciunile în ebraică. Dar e întrerupt de soţie, care-i vorbeşte cu multă substanţă despre primul pârţ conjugal, tras în doi... Ah, cât romantism! Soţul are totuşi replică, ripostând că fericirea conjugală nu se împiedică de un pârţ, dar soaţa e de altă părere, anunţându-l că iar au fost emise gaze, deci fereastra trebuie deschisă... Promiţător debut!

Urmează rundul doi, cu un Elvis Presley homalău, care i-o trage unui fan, în timpul preludiului ambii recunoscând franş că şi-au trecut toţi membrii familiei, indiferent de sex, prin falnicele lor paloşe...

Apoi, o damă cam trecută caută, înnebunită de călduri, posesia unui răcan cam nespălat, care e prea inhibat pentru haina militară pe care o poartă... Vai, nimic nu-i iese damei pândite de nemiloasa menopauză, care rămâne doar în nişte chiloţei roz, confecţionaţi din bomboane. Papă-mi chiloţeii din bomboane, soldat neinstruit ce eşti, îşi invită ea partenerul, dar ghinion, soldatul are diabet şi nu-i poate urma îndemnul. Atunci, din camera vecină apare soţul, care-i cere consoartei să facă mai puţin zgomot, cu partenerul ei....

Iar în pauze, Răduleasca turuie, turuie, turuie, ca o flaşnetă ruginită  ce este, despre relaţii care nu mai merg şi despre refugii extraconjugale, noi înţelegând că refugiile extraconjugale sunt tocmai secvenţele jucate în faţa noastră.

Fiindcă luptăm pentru egalitatea sexelor, nu puteau lipsi două lesbiene, minunat prilej pentru una din actriţe să trimită publicului bezele cu - scuzaţi naturalismul! - labiile sale generos exhibate; pentru ca, la urmă, o nevastă să se distreze pe larg cu un vibrator primit în dar de la soţul ei iubitor, care se echipează în majoretă, pentru un meci homo, unde este invitat, pare-se de onoare.

Hai să ne jucăm de-a Auschwitz-ul sexual!

Una din scene ar stârni cu siguranţă interesul penultimului partener al Răduleascăi, e vorba de fostul soţ cu nume de animal purtător de „coarne mari, ramificate şi lăţite, în formă de lopeţi” (am citat din „Dicţionarul Explicativ al Limbii Române”). Da, e vorba de Elan. Nu ştiu câte victime ale holocaustului numără familia acestui distins domn evreu, dar păcat că n-a văzut scena în care un pedofil invită un copil să se joace de-a.... lagărul nazist de concentrare.

Pedofilul e excitat rău, se dezbracă la chiloţelul său tot roz, găfâie şi-l invită pe micuţ să-l biciuiască, să fie un gardian nazist rău, în timp ce el va fi un prizonier oprimat, foarte oprimat, care suferă enorm.... Hai, Max, biciuieşte-mă, aşa, mai tare, arde-mă peste buci, nazist mic şi rău ce eşti, ahhhh, ahhhhhhhhhhhh!

Nu-mi găsesc cuvintele. Scabros, ar fi prea puţin, mult prea puţin. Revoltător, de asemenea. Am văzut şi eu destule tâmpenii jegoase la viaţa mea, dar asta le-a întrecut pe toate. De altfel, şi reacţia publicului a fost una frigidă, singurul spectator care zâmbea fiind soţul regizoarei, actorul ăla modest mobilat la mansardă şi cu gropiţă în bărbie de la „OTV”, recunoscător probabil fiindcă primise noi idei pentru farsele sale cretine.

Nu-mi pot explica de ce o asemenea piesă a ajuns pe scena unui teatru respectabil românesc. O fi având Adrian Carauleanu, directorul artistic al instituţiei şi asistent de regie la această montare, o asemenea admiraţie pentru versata, dar găunoasa Răduleasca, şi n-a găsit altă metodă de a se strecura pe lista ei? Sau, mai degrabă, o fi având, nişte datorii la mafia rusă şi i-a fost băgată pe gât o asemenea imbecilitate, scrisă de doi autori din spaţiul ex-sovietic?

În ceea ce o priveşte pe Răduleasca, mi-am amintit de vorbele adânci ale unei colege actriţe, ceva mai mari ca ea, totuşi. Sharon Stone: „cu un vagin şi două idei, poţi schimba lumea!”

Din păcate pentru ea, Răduleasca n-are două idei, ci una singură, motiv pentru care nici nu schimbă lumea, ci doar o frământă niţel.