Acum doi ani, în atât de invocata lună mai, pe când automobilul mă învârtejea prin cheile nimicitoare ale Bicazului iar scula muzicală încastrată în bord împlinea peisajul cu acordurile sale, numai ce, strigând ca un dement, telefonul m-a scos din reverie. Cu un gest enervat, am tras de hăţuri pe dreapta, am coborât muzica în surdină şi am început să vorbesc cu un prieten din vechea studenţie care, vieţuind într-un mic târguşor moldovenesc, suferea de plictiseală cronică. Şi, tot schimbând între noi cunoscutele platitudini dintre foştii colegi, numai ce mă întreabă:
- Da’ ce muzică asculţi tu acuma, la tine în maşină, de se aude aşa de ceresc ?
- Iaca, muzică de-a noastră, obişnuită. Uriah Heep.
- Uriah Heep, cum de nu mi-am dat sama ?! Bre, da’ fălos mai cântă. Apăi, la câte căpiţe de regrete am adunat în viaţa asta, cre’ că mai pot adăuga unu’: că n-am apucat şi io să merg la un concert de-al dânşilor. Cică au fost şi la Bucale.
- Păi, dacă vrei să mergi la un concert cu Uriah Heep, cre’ că nu-i timpu’ prăpădit: suie-te degrabă în personalu’ de Galaţi, coboară la Bârlad şi-o să-l asculţi acolo, în carcasă, adică în carne, oase, instrumente şi voce.
- La Bârlaaad? Tu şuguieşti, bag samă ? Cu ce treabă să umble Uriah Heep la Bârlad ?
- Poftim întrebare ! Să cânte „July morning”, „Sweet freedom” şi „Magician’s birthday”, asta le e treaba. Nu ştiai că Uriah Heep ţine concert zilele astea la „Zilele Bârladului” ? Pe ce lume trăieşti ?
Conversaţia e reală sută la sută, la fel de reală ca prezenţa uriaşului simbol rock la „Zilele culturale ale Bârladului”. E clar ce a căutat Uriah Heep la Bârlad: nemaiavând spor la muzică (oare cum ar putea să aibă, când din vechea formulă n-a mai rămas decât chitaristul Mike Box ?), nişte biştari, chiar dacă vin din înapoiata Moldovă, nu strică la teşcherea. Dar pe bârlădean îl doare în vârful opincii că tu, Uriah Heep, ai vândut 30 de milioane de discuri. El se uită la tine ca la o moluscă eşuată din Marea Nordului şi aşteaptă să eliberezi scena, ca să intre Voltaj şi Andreea Bănică.
Nu am cunoştinţe dacă Uriah Heep a cântat în România şi la nunţi, dar, dacă a făcut-o, a făcut-o în deschiderea lui Florin Salam şi, fireşte, pe bani mult mai puţini.