Cătălin MIHULEAC

Cei care visează să se îmbogăţească trebuie să îndeplinească o condiţie de bază: să se afle la locul potrivit, în momentul nimerit. A fi la locul potrivit, în momentul nimerit, e unica pretenţie a averilor colosale, înainte de a se îndrepta, cuminte ca cirezile de văcuţe bălţate, spre vistieriile celor care le sunt sortiţi.

Candidaţii la clasamentele „Forbes” trebuie să se afle în Vestul Sălbatic pe timpul „Goanei după aur”, trebuie să dea târcoale Havanei când cererea de trabuce cubaneze impune contrabanda, trebuie să se găsească în România, când pică de la înălţime regimul Ceauşescu şi graniţele se deschid, spre o profitabilă bişniţă constând în rulmenţi, pânze domestice de traforaj şi prostituate cu destinaţia Turcia. Că veni vorba, câţi miliardari actuali nu-şi datorează propăşirea acelui suav negoţ româno-turc, din 1990, cu rulmenţi de Bârlad, pânze domestice de traforaj din Lugoj şi domnişoare de pe toată întinderea ţării ?!

Am spus toate astea doar pentru a arăta cât de dezamăgit sunt – ca un român căruia îi place să stea deoparte şi să observe – că una dintre cele mai sclipitoare surse de înavuţire ale acestor ultimi ani a rămas neexploatată ! Nu avem probabil genă de miliardari de explozie, asta tre’ să fie ! Ideile de îmbogăţire plutesc în jurul nostru, ca nişte roiuri de fluturi suavi, dar cine să le vadă aripile poleite cu aur...

Aşa a fost ideea unei căsuţe de pariuri, dar nu a unei căsuţe de pariuri oarecare, ci a unei căsuţe neconvenţionale, unde să pariem pe cetăţenii X şi Y, dacă au fost ori nu turnători la Secu, dacă şi-au aflat ori ba în cârd cu poliţia politică. Ce sume colosale s-ar fi strâns în joc ! Ce mediatizare, ce câştiguri uriaşe, aşteptându-şi – precum miresele – hărăziţii !

De exemplu, mă ia cu ameţeli doar închipuindu-mi averea şi gloria ce îl păşteau pe inspiratul, pe genialul care ar fi pariat pe Mona Muscă. Asta ar fi fost ca şi cum la un meci de fotbal dintre Internazionale Milano şi Steaua Bucale ar paria cineva pe echipa păstorită de omul cu oile.