Sper să nu lezez pe cineva, recunoscând că nu prea mă dau în vânt după bancuri. De fapt, nu le sufăr deloc. Mai bine zis, le detest. Şi nu atât bancurile în sine, dintre care unele sunt chiar inteligente şi amuzante, ci ideea de banc.
Pentru că a deşerta din tine un banc sau un lanţ de bancuri ce înseamnă ? O cale bătătorită, integral asfaltată, de a capta atenţia şi simpatia unui public mai mic sau mai mare. Ca să pari deştept şi spiritual, nu trebuie să-ţi pui mintea şi inspiraţia la lucru. De ce să asuzi spre a fi original, când pentru asta e de ajuns să repeţi ceea ce ai auzit de la alţii, folosind o distribuţie care cuprinde Evreul, Blonda, Olteanul, Scoţianul şi alte personagii clasice din bancuri.
Până aici, tot nu-i nimic rău. Dar ce te faci, când începe să-ţi debiteze bancuri în faţă unul fără nici cea mai mică înzestrare de povestitor, ştiut fiind că darul povestitului nu e unul la îndemână pentru toată lumea ? De exemplu, când şeful tău, un tip şters şi bâlbâit, trece la microfon şi începe să turuie: îl ştiţi pe ăla cu Blonda care-şi turna apă oxigenată în paharul cu vin roşu, ca să şi-l asorteze la culoarea părului ? Dar pe ăla cu Olteanul care i-a montat caprei sale silicoane, sperând că va da astfel mult mai mult lapte ? Când antipaticul tău şef se pune pe rostit bancuri, trebuie să fii ochi şi urechi. Dacă nu eşti şi nu râzi homeric la urmă, se poate lăsa cu tragedii antice.
Fiindcă veni vorba de Blondă, nu ştiu de unde i se trage faima de prostancă internaţională, fiindcă şi francejii au bancuri cu blonde (căutaţi pe net „blagues sur le blondes”), şi englejii, şi românii, fiindcă era păcat să nu se alinieze şi ei la prejudecăţi. Nu ştiu de ce, în tot locul, biata Blondă e vopsită în negru, cu bidinele din alea, foarte grosolane la fir. Or fi constatat oamenii de ştiinţă că pe tulpina ei mlădie prostia se altoieşte mai uşor decât pe tulpina Brunetei sau a Roşcatei ?
Paradoxul face ca foarte multe femei cu blondul în păr să-i surclaseze la minte pe ăia care colportează bancuri proaste despre ele.