Cătălin MIHULEAC

Întrucât vremurile sunt vitrege pentru salahorii din presă, inclusiv pentru mine, l-am întrebat pe un ziarist cu experienţă cum reuşeşte să se descurce cu leafa sa de capacitate cilindrică redusă. Că se descurcă depun mărturie burta-i cât portbagajul de Matiz şi faţa acoperită cu o spuză de bubuliţe, care trădează lupta corpului său cu excesul alimentar.

– Păi, mi-a răspuns omul, eu pe mâncare şi băutură nu dau nici un ban.

- Te aprovizionează socrii de la ţară ? – mi-am dat cu presupusul.

- Cum poţi crede aşa ceva ? Dimpotrivă, eu îi aprovizionez pe socri.

- Atunci ???

Iar aveam pe faţă expresia mea de elev la şcoala ajutătoare, astfel că reporterul s-a decis să mă desluşească.

-Vrei să supravieţuieşti, ca ziarist, cu mica leafă primită de la mogulul tău ? Pentru asta e o condiţie „sine qua non”: să nu ratezi niciun eveniment oficial care include băutură şi mâncare.

Îşi lansează Vosganian cartea ? Te înfigi şi tu, cu legitimaţia de presă în proţap şi neapărat cu o geantă încăpătoare, de preferinţă cu fund dublu, pe umăr. Ţine sindicatul lui Isvoranu o conferinţă ? E musai să fii prezent. Face bairam Iliescu la a 125-a sa aniversare ? Hop şi tu !   

Odată prezent la aceste adunări oficiale supraaglomerate, începi să acţionezi în interes personal. Când tensiunea este maximă, când se cer demisii de guverne, când se ţin spiciuri măgulitoare sau, dimpotrivă, tirade terminatoare, tu trebuie, cu gesturi de scamator, să prinzi cu vârful deştelor sticlele de whisky şi tartinele pe care maioneza tremură de parcă ar fi răzuită de pe o burtă de senator ajuns la al cincilea mandat. Toate acestea iau imediat calea genţilor cu fund dublu, asigurându-le jurnaliştilor lipidele, proteinele, glucidele şi gradele de alcool indispensabile traiului.

Într-adevăr, supravieţuirea e o artă. Iar cei care se aprovizionează astfel nu riscă să fie prinşi, căci chiar dacă cineva îi observă în plină activitate, i se face ruşine de ruşinea lor.

Cu gheare puternice de vulture, cu dinţi ascuţiţi făcuţi să sfâşie prada, ziariştii pleşcari ar fi o ruşine pentru breaslă, dacă n-ar ilustra atât de bine breasla. În opinia lor, drumul democratic parcurs de societatea românească e o înlănţuire fericită de şuncă pragheză, brânzică pariziană, vodculiţă finlandeză şi muşchiuleţ rrom, fiindcă nu cred că mai e voie să-i spunem „muşchiuleţ ţigănesc”.