Cătălin MIHULEAC

Spre deosebire de preşedinţii români, care-s mai toţi o apă şi-un pământ, cei americani sunt destul de diferiţi între ei. Şi nu am în vedere doar aspectele superficiale, precum bunăoară culoarea pielii, unii fiind albi, alţii negri.

Dar să-i luăm de pildă la nimereală pe Clinton şi pe succesorul său, Bush-junior. Păi, ăştia doi au fost, din punctul de vedere comportamental, diametral opuşi: dacă saxofonistul Bill se relaxa înghesuindu-şi colaboratoarele prin ungherele şi boschetele Casei Albe, pe Gică Bush îl vindeca de stress căţelul său, Barney, un fox-terrier căruia îi aloca mai tot timpul liber, plimbându-l domestic prin parc, aruncându-i băţul şi strigându-i „Hai, Barney, aport !”

Clinton şi Bush jr ! Să treacă instituţia prezidenţială americană de la doctrina fustei lipsă la promenada cu căţei... Nici nu-mi dau seama dacă a fost ăsta un pas înainte sau, dimpotrivă, unul îndărăt... Cu certitudine însă că a fost un pas. Unul lateral, poate.

Că veni vorba: una dintre partenerele de tăvăleală ale saxofonistului Bill – v-o mai amintiţi pe grăsanca aia de Monica Lewinsky ? – s-a dovedit extrem de matracucă, dezvăluind, într-o cărţulie autobiografică, trecerea sa totuşi meteorică prin aşternuturile prezidenţiale: „Am înnebunit de plăcere când buzele noastre s-au întâlnit prima oară cu pasiune. Eu îmi doream să fiu într-un pat mare, cald, făcând dragoste cu omul pe care îl adoram. Însă cu Bill totul se rezuma la satisfacerea lui sexuală. El nu avea niciodată timp să fie un amant tandru. Chiar şi atunci când îi ofeream plăcere, îl surprindeam trăgând cu ochiul peste capul meu. Şi chiar dacă el era bătrân, cărunt şi decadent, îmi doream copii cu el.”

Cât de jenant este să intre în tine cu pixul o asemenea ţaţă, care, deşi face ea mare caz că este „made in USA”, pare să-şi petrecut tinereţea prin discotecile din Budeşti ori Codăeşti. Oare preşedinţii ăştia – americani sau de altă naţie - chiar nu ştiu să-şi aleagă colaboratoarele intime?

Sunt convins că pe Bush junior nu l-au păscut niciodată asemenea surprize neplăcute de la Barney. Chiar dacă drăgălaşul său căţel rasa fox-terrier ar fi fost capabil să-şi scrie memoriile ( nu văd de ce n-ar fi fost capabil, că doar nu-i mai prost ca Lewinsky !” ), sunt absolut convins că el n-ar fi lezat cu nimic imaginea prietenului său, preşedintele.

Cu alte cuvinte, asta înseamnă să ai puţină rasă!