Cătălin MIHULEAC

Ca să te enerveze România, nu e necesar să faci efortul de a deschide televizorul şi a urmări, de exemplu, bâiguielile lui Boc; ajunge pentru asta să dai o fugă până la magazinaşul din colţ.

Multe pogoane din suflet mi-au mai mâncat şi vânzătorii micilor magazine din ţara asta! Cât e pământul de rotund şi de antologic, nu s-au mai pomenit vânzători mai plictisiţi şi mai duşmănoşi ca la noi. La supermarketoaiele cu patronat străin, politeţea e obligatorie, dar la astea mititele... Treci şi tu, pentru măruntele tale târguieli, pragul prăvăliei, şi dincolo, de cealaltă parte a tejghelei, femeile te întâmpină lucrându-şi glia obrazului cu fard şi boieli, iar bărbaţii ignorându-te superior, de parcă ar fi înghiţit nişte tenii ale sictirului, ocupaţi fiind cu deflorarea tainei minunate a integramelor. Saluţi respectuos, dar abia de la al treilea „bună ziua” în sus, eşti învrednicit cu o privire de calitatea celor care se adresează râmelor şi celorlalte fiinţe aflate la treptele de jos pe scara evoluţiei. Eşti privit cu scârbă, ţi se răspunde cu scârbă, eşti servit – dacă mai e cazul – cu scârbă. Întrebi cu sfială, cu umilinţă chiar: aveţi aia? N-avem!, ţi se aruncă, printre dinţi. Dar aialaltă... Nici.

Te uiţi la ţările sănătoase, cu comportament normal - inclusiv la Ungaria, Cehia şi Polonia, care au moştenit şi ele un comerţ comunist – şi te frapează diferenţele. Acolo, personalul de servire e-n stare să facă pe din două cu tine prânzul primit de la firma de catering, numai ca Măria Ta Clientul să nu ieşi din magazin cu boii mulţumirii dezjugaţi. Ca să nu mai socotim reacţia de respingere netă, în caz că te pune naiba să uiţi, în chip de bacşiş, restul pe tejghea. Cu zâmbet tot actul comercial se petrece, fiindcă nu cere un proverb oriental să nu-şi deschidă prăvălie ăla care nu se pricepe să zâmbească?

Într-o zi, am vrut să cumpăr un pix, de la un magazinaş din cartierul unde sălăşluiesc, pentru că, demodat cum sunt, încă folosesc scrierea cu pixul.

- Nu vezi că mănânc? – mi-a servit-o vânzătoarea, o namilă care, până nu e prea târziu, ar trebui să renunţe la cârnaţi în favoarea salatelor de crudităţi.

- Pardon, poftă bună!

Şi am plecat. Nici dacă l-aş din deranjat pe Patapievici din meditaţie sau pe Cristoiu de la scrierea unei compuneri pentru ziar, n-aş fi fost privit cu atâta ură.

O să spuneţi poate că subiectul e minor. Cu părere de rău, dar nu-s de aceeaşi părere. De cum ai ieşit din casă, ţara asta face tot posibilul să-ţi acrească zilele.