Cătălin MIHULEAC

În virtutea interesului care le poartă invariabil fesul, oamenii politici ştiu să şi-i apropie pe mofturoşii reprezentanţi ai presei, chiar dacă asta pretinde de la ei un mare consum de ipocrizie. De cele mai multe ori, ipocrizia adusă în discuţie îmbracă haina vocală: astfel, ziariste decolorate află despre ele că-s fermecătoare şi inteligente, iar ziarişti mâncaţi de rapăn intelectual aud despre ei că-s vrednici despicători de anchete curajoase, că descind din femurul lui Arghezi şi că fără aportul lor opinia publică ar rămâne beznificată pe vecie.

Uneori, când interesele le-o cer, oamenii politici merg mai departe şi se sacrifică atât de crucial, încât îşi aleg gagicile de pe pajiştile pe care ţopăie jurnaliste, în general nu foarte fragede. Şi nu puţine sunt cazurile când efemeridele ibovnice îmbracă apoi ţolul, mai mult sau mai puţin trainic, de nevastă, crescând astfel nu doar calitatea actului politic, ci şi a celui marital, cu anexa sa numită „natalitate”, de care, în calitate de buni români, nu trebuie nici o clipă să uităm a ne îngriji.

Însă piscul conlucrării oamenilor politici cu presa este atins când se întrezăresc alegerile locale ori generale. Atunci, ca la un sunet de bucium ori de trombon, candidaţi la primărie, la deputăţie ori la senatorie se aştern pe năşit jurnalişti. Vizând legitim o ilustrare rozalie în presă a activităţii lor, ilustrare cu mare impact la norodul alegător, politicieni cu început de burtică sau de-a dreptul obezi îi fugăresc pe reporteri, le gonesc pe reporteriţe, iau urma realizatorilor de tocşouri şi a cititoarelor de ştiri televizate de pe prompter... Îi încolţesc, le înghesuiesc, îi prostesc, le aburesc, îi zăpăcesc... Şi-ntr-un final apoteotic, le potrivesc verighetele pe deşte, urându-le casă de piatră şi numărându-le în palmă consistenţa darului.

Şi ce joc şi voie bună se încing apoi la nunta care e obligatoriu ca-n poveşti!

- Naşul meu e senator!- cântă cu talent Nicolae Guţă, artist invitat de onoare.

- Finul meu e ziarist!- completează cu talent Vali Vijelie, invitat artist de onoare.

Partea cea mai fragilă a acestui gen de comunicare umană vine odată cu fireasca împleticire a limbilor care, la nunţi, dă uneori în mod destructiv aramele pe faţă. În acele momente de-o euforie înşelătoare, naşul înfierbântat îi poate cere finuţei să-i arate puţin pagina sportivă sau micul ei editorial.

Iar de-aici se pot naşte foarte multe complicaţii nedorite.