Cătălin MIHULEAC

Mă prostesc pe zi ce trece. Acum două-trei săptămâni, aflându-mă în dumnezeiescul oraş Bruges, supranumit Veneţia Nordului, în loc să hoinăresc cu şalupa pe celebrele canale, am ţinut morţiş să văd un meci de fotbal din campionatul belgian. Dar nu oriunde, ci în miezul tribunei, acolo unde pasiunea macină şi ratările cu poarta goală fac stomacul să se zvârcolească în dureri de ulcer. Îmi ziceam, în sinea mea: „Să vezi cu ce comparaţii zdrobitoare mă voi întoarce acasă, fiindcă aici, în lumea civilizată, suporterul nu strigă măscări, ci aplaudă şi fluieră educat.”

Am intrat plin de aşteptări în ligheanul cu suporteri, la meciul dintre „FC Bruges” şi „Standard Liege”, împreună cu un prieten, om de afaceri belgian. Echipele se aflau la încălzire, gazonul îmbia la picnic... totul era perfect şi vorbea despre armonie. În această atmosferă pacifică, tovarăşul meu, belgianul, de ce nu s-ar apropia de teren şi nu ar face schimb de bezele cu Jovanovici, starul sârb al lui „Standard”, în virtutea unei prietenii care îi leagă?

Într-o secundă, armonia a luat-o prin hârtoape. Sute de priviri ne înţepau ca jungherele, iar un steward ne-a tras deoparte: „Sunteţi prieteni cu Jovanovici?” Am mormăit ceva, a niznai. „Sunteţi probabil rudele lui. Aveţi grijă cum vă purtaţi, dacă vreţi să ieşiţi întregi de aici!”

Meciul a fost foarte frumos. Când mingea ajungea la jucătorii negri ai lui „Standard”, suporterii gazde făceau „Hu-hu-hu!” ca maimuţele; deşi aveau şi ei negri în echipă, dar ăia, în viziunea lor, nu semănau cu maimuţele. La fiecare fază, le făceau fotbaliştilor oaspeţi trimiteri, prin gesturi şi cuvinte, la masturbaţie, la sexul oral şi la antiteza anală a acestuia, pentru ca, în final, galeria din acest dumnezeiesc oraş să conchidă, pe un singur glas: ”Standard este caca! Toţi valonii sunt caca! Caca-caca-caca!”

Îmi intrase inima la apă, mai ales după ce un nor gros de marijuana a început să vâjâie ca un roi de viespi în jurul nostru. Stewardul ne rânjea cu satisfacţie, făcându-ne gesturi poliglote cu pumnul strâns. Când „FC Bruges” a marcat golul victoriei, un suporter ambetat de droguri m-a împroprietărit cu o pupătură mare cât o pereche de chiloţi-gogoşari, pe care abia am şters-o, sacrificând un pachet de şerveţele.

Seara am vorbit cu cineva din ţară.

-Ai fost în Bruges? Cât te invidiez...

Niciodată n-am fost invidiat mai fără motiv.