Mi se face inima cât Casa Poporului, când văd cum clasa noastră politică bifează progrese săritoare în ochi, care denotă o vie activitate cerebrală! Luând un exemplu la întâmplare, aşa mi-a crescut inima, acum câţiva ani, când parlamentarii au hotărât să-şi racordeze clădirea, unde-şi desfăşoară fructuoasa trândăvie, la un paratrăsnet performant, foarte ocrotitor.
De ce şi-or fi cumpărat şi montat pe hogeag această pretenţioasă sculă, pentru care au alocat 200.000 de roni din loveaua publică? Aşa, preventiv. De teamă să nu-i ajungă popularul blestem „Trăsni-v-ar Dumnezeu de bandiţi!” Foarte adevărat, n-au ei mare frică de Dumnezeu, dar în viaţă e bine să te asiguri, mai ales când pentru asta nu scoţi banul din buzunarul personal, ci din cel statal. Aşadar, pentru un chiţibuş de 200.000 RON, au înşurubat paratrăsnetul pe clădire, ca lumea de dinăuntru să sforăie în bună pace, fără grija vreunei nenorociri.
Paratrăsnetul, după cum am învăţat la şcoală, este o mare găselniţă a minţii lui Benjamin Franklin, având un rol preventiv, verificat în decursul timpului. Cu un paratrăsnet bun, te poţi considera în siguranţă, deoarece trăsnetul face o buclă politicoasă în momentul în care se apropie de ţinta lui iniţială; el preferând să-şi găsească şi să se proptească în alte destinaţii, mai comode. În concluzie, n-are decât poporul să-şi afurisească aleşii de acum înainte până i s-o răci gura: trăsnetul n-o să-i atingă deloc.
Totuşi, măsura mi se pare insuficientă. E drept, deputaţii şi senatorii nu mai sunt expuşi riscului de-a fi trăsniţi en-gros: graşi cu slabi, cei de stânga alături de ăia de dreapta, bărbaţi laolaltă cu femei. În schimb, pot fi trăsniţi en detail, individual, unul câte unul, când merg la plimbare, la şoping în Salzburg, la gagici în Thailanda sau în vacanţe prin Madeira.
De-aceea, vin eu şi zic că n-ar strica să-şi monteze fiecare deputat şi senator câte un paratrăsnet personal la pălărie, la batic sau la bască, pentru ca să îi doară şi mai apăsat de toţi cei şi de toate cele din jurul lor.