Uite-aşa, junele Ion Iliescu prinde în buchetul vieţii al 80-lea trandafir, roşu ca sângele muncitorilor căzuţi în luptă ! Atenţi ca de obicei, o să îi urăm şi noi ce se urează la astfel de ocazii şi o să înclinăm să credem că verdeaţa pe care o afişează îşi are secretele ei; iar unul dintre aceste secrete s-ar putea ascunde în tratamentele naturiste. Am motivele mele să cred asta, fiindcă păstrez în memorie vizita pe care, acum doi ani şi ceva, sărbătoritul de azi a făcut-o în laboratorul profesorului Mircea Ciuhrii, tătânele medicamentelor şi al cosmeticelor preparate din insecte.
La plecare, Ion Iliescu nu a rămas numai cu impresii de neşters, ci - aşa cum se cuvine pentru un oaspe de vază – s-a ales şi cu o sacoşă plină cu leacuri şi cosmetice din insecte, ca să se menţină sănătos, tânăr, luminos şi corespunzător la ten. Pentru că e un tip politicos şi ştie să nu rămână dator, părintele mineriadelor i-a mărturisit biologului că şi el pune la mare preţ calităţile insectelor, de la care poate că şi oamenii ar avea câte ceva de învăţat.
Lucru pe care, sincer, l-am tot sesizat şi noi, de aproape două decenii. Pentru noi toţi, talentul de entomolog al fostului preşedinte este o realitate incontestabilă. Am urmărit cu spaimă şi durere cum, de aproape două decenii, în crescătoriile sale de mare performanţă, Iliescu s-a ocupat cu abnegaţiune şi talent de toate varietăţile posibile de bărzăuni, trântori, musculiţe în oţet, coropişniţe, bondari balonaţi şi tăuni nesăţioşi, având grupa sanguină compatibilă cu aceea a poporului român.
Să dăm cezarului ce-i al cezarului şi Iliescului ce-i al Iliescului. Nu el este cel care a stabilizat „trântorul prezidenţial”, „coropişniţa ministerială” dar mai cu seamă „gândacul de parlament”, o specie asemănătoare „gândacului de bucătărie”, însă mult mai bine hrănită şi mai nesimţită la insecticid?