Ciudată vieţuitoare mai este şi Corneliu Vadim Tudor ăsta! Oricât de fin analist ai fi, tot nu reuşeşti să separi la el demagogia tipică de politician, de incoerenţa comportamentală, care ţine doar de competenţa medicilor psihiatri. Uitaţi-vă bine la el, din faţă şi din profil: pe de o parte, pozează pentru admiraţia mulţimii cu o bărdiţă tricoloră de justiţiar în mână; iar pe de altă parte, nu lasă justiţia românească să-şi facă treaba, atâta cât poate ea să-şi facă treaba, oferindu-i lui George Becali, aflat în arest, un mandat de europarlamentar, perfect pentru ca insul ăsta obositor să fenteze puşcăria. Pe de o parte, Vadim face paradă de dragostea lui pentru necuvântătoare, mai ales pentru câinii vagabonzi; iar pe de altă parte îi duşmăneşte la scenă deschisă pe unguri, evrei şi ţigani. Pe de o parte, o face pe marele creştin, iar pe de altă parte o desfiinţează pe deputata Leonida Lari, când aceasta îndrăzneşte să iasă, fără permisiunea lui, din ograda Partidului România Mare.
Treaba asta din urmă s-a petrecut acum câţiva ani, când poeta din Basarabia s-a uşchit din PRM, la fel cum, cu un timp în urmă, se uşchise din Partidul Naţional Ţărănesc, de unde fusese racolată de Vadim. Nimic nefiresc, în lumea noastră politică, dar e mare lucru să ştii să te desparţi ca un gentleman de o fostă tovarăşă de doctrină, fără să te cramponezi de un orgoliu de ins needucat! Cert este că, imediat ce divorţul PRM -Lari a luat culori iremediabile, furibundul tribun ne-a înştiinţat pe toţi că fosta lui parteneră e o „alcoolică incurabilă”, specializată în „chefuri de pomină”, care nu fusese eliminată la timp din PRM, doar pentru „a-i asigura un mijloc de existenţă”, lui Vadim fiindu-i aproape la fel de milă de ea ca de o mâţă, o căţeluşă de pripas sau un hamster rătăcit.
N-am vreun fel de respect deosebit pentru poeta Leonida Lari, dar rămâii prostit de logica lui Vadim, un ins totuşi îmbătrânit în politică! Adică el pusese din milă o beţivancă pe lista parlamentară a partidului său, doar ca să n-o lase fără o sursă de trai? Dar ce este parlamentul României: casă de binefacere, clinică de dezalcoolizare, cantină a săracilor?
Totuşi, e salutar că Vadim s-a limitat s-o înjure pe beţivancă, fără să treacă la durităţi fizice, pentru că are şi acest obicei. Tineretul nu ştie, dar la data de 27 mai 1993, senatorul Vadim l-a umplut de sânge pe holurile parlamentului pe deputatul Aristide Dragomir, de la Frontul Salvării Naţionale, condus de Petre Roman.