Mircea Radu IACOBAN

Călătoriile către Bucovina îmi prilejuiesc emoţii anticipate şi, totdeauna, bucurie sufletească. Beniuc exclama: „Aicea, printre ardeleni / Mă simt la mine-acasă”; de-ar fi să-l parafrazez, distihul se rostuieşte de la sine: „Aici, printre bucovineni / Mă simt la mine acasă”. Cu atât mai mult mă scandalizează infectarea mirificului tărâm românesc cu mizeriile manelelor cretine. Miercuri la prânz, centrul oraşului Gura Humorului era crunt agresat de difuzoarele amplasate în bazar, chiar lângă zidul Primăriei, care răgeau un text vulgar şi tembel: „Patru dame / Toate mame / Mi-au mâncat toţi banii, Doamne!”... şi aşa mai departe, vă închipuiţi cum şi ce, din prostie în inepţie, şi apoi iar în prostie.
Geaba eforturile edililor de a modela civilizat înfăţişarea oraşului, geaba curăţenie stradală şi spectaculoase pârtii de schi – e destul un par la un car de oale: rămâi cu gustul sălciu al subculturii agresive, care n-are decât să vieţuiască acolo unde-i locul, în mahalaua bucureşteană ce a născut-o. Din păcate, iat-o spurcând taman buricul târgului bucovinean! Om fi liberi în liberă ţară; tocmai de aceea nu văd de ce-aş fi osândit să-mi astup urechile şi să traversez Gura Humorului înarmat cu căşti insonorizante! S-ar putea ca vânzătorul de casete tâmpe să fi luat un ţoi în plus şi să fi dat din astă pricină volumul la maximum. Dar chiar nu se găseşte nimeni să-i spună că eteru-i bun public şi oraşul doreşte să-şi asume, în toate cele, o altă ţinută urbană decât Mandravela? Şi în loc să întâlnim mai multe semne ale civilizaţiei în centru şi mai răruţe prin cele mărginimi, se-ntâmplă invers. O adevărată oază de bun gust, moderaţie în toate cele, amabilitate adevărată şi nu de mucava, contrafăcută, am întâlnit dincolo de apa Moldovei, către Capul Câmpului, într-un aşezământ căruia nici nu prea ştiu cum să-i zic. Nu-i tocmai pensiune (are doar patru camere pentru oaspeţi), nici restaurant nu-i (fiind mai mult decât atât); probabil că de aceea tânăra pereche de manageri Boca i-au zis, simplu, „Acasă, în Bucovina” şi-atât. Chiar că te simţi ca acasă, iar tăpşanul din faţa construcţiei tradiţionale, din bârne bine cetluite, străjuit de molizi, cred că vara-i o minunăţie...
Şi pentru că am pomenit de mucava şi de molizi: dincolo de Frasin, la Molid, peisajul este urâţit de ruinele fabricii de mucava, aflate prea la vedere şi ornate cu inscripţia necruţătoare „for sale”. După cum mi-a spus Eugen Chelariu (nepotul cărturarului Traian Chelariu), fostul director pe care revoluţia l-a prins la cârma fabricii ce asigura 800 de locuri de muncă, istoria fostei întreprinderi este de-a dreptul impresionantă.
Când, în anii ’50, s-au epurat bibliotecile Moldovei, vagoanele cu cărţi oropsite şi condamnate erau trimise la Molid, unde se preschimbau în carton galben-cenuşiu. Aici s-au topit milioane de cărţi, vinovate sau nevinovate, nu numai în primii ani de după „eliberare”, ci chiar până după 1990. Tot ceea ce era considerat eroare editorială (ideologică, desigur) ajungea la Molid. După tipărirea unei ediţii a Dicţionarului Explicativ (DEX), „tovarăşa” a considerat că unele dintre prezentările consacrate cutărui „cadru de partid”, tot de ea aprobate, nu-i mai sunt pe plac. Drept pentru care, pe rampa fabricii s-au descărcat vagoanele cu „maculatură” (în termenii serviciului de aprovizionare), straşnic păzite de militari, nu cumva să scape vreo filă de soarta ce-i fusese hărăzită: branţ la bocanci.
Interesant este că, după 1990, aceeaşi făbricuţă a topit şi „omagiile” ceauşiste, şi cărţile aruncat pe ferestrele sediilor de partid, ba chiar şi portretele regulamentare cele cu ambele urechi la vedere. Complet apolitice, maşinăriile de la Molid au tocat cu egală osârdie şi cărţi pro, şi cărţi contra, dar mai ales opuri inocente. Înainte de a da faliment, fabrica producea hârtie pentru filtre, care se capsulau, prin cooperare, în alt judeţ. Actualul manager, dna Brânduşa Popescu, îmi spune că, imediat după 1990, turcii au adus acelaşi tip de filtre, de patru ori mai ieftine. Şi de patru ori mai proaste, dar cine să stea să verifice? Mai iute de picior, cei cu capsularea şi-au procurat şi instalaţia de produs hârtie, aşa că fabrica de la Molid s-a închis. Mult mai simplu şi mai ieftin ar fi fost să-şi procure bucovinenii aparatul de capsulat – ar fi dat faliment ceilalţi. Dar dacă nu s-a gândit nimeni...