Cătălin MIHULEAC

În sfârşit, lunea trecută a fost tratat cu ştreang verişorul drag al lui Saddam Hussein, vinovat printre altele de genocidul gazos ce-a dus la pieirea a 182.000 de kurzi, în 1988. „Ali Chimicul”, purtător, ca şi celebrul său văr, al unei mândre opritoare de muci (n.n. numele de alint dat mustăţii), şi-a câştigat porecla nu pentru că mirosea îngrozitor, ci fiindcă a ales arma chimică pentru a-şi pune în aplicare masacrul, care probabil a constituit lucrarea sa de doctorat în chimie.
Corect era ca „Ali Chimicul” să nu să fi fost expediat pe lumea cealaltă printr-o unică ataşare de frânghie. Corect ar fi ca el să fi fost spânzurat, apoi resuscitat, după aia din nou spânzurat, iarăşi înviat... şi tot aşa. Şi tot aşa, de 182.000 de ori, câte o dată pentru fiecare victimă din genocidul pe care l-a înfăptuit. Se vede însă că arabii şi-au terminat creativitatea odată cu basmul „1001 de nopţi”, aşa că ce să le mai cerem. Chiar şi atentatele extremiştilor beduini, exportate generos în toată lumea, au intrat într-o stereotipie care te face să caşti, doar gândindu-te la ele.
Doctoratul lui Ali în chimie, acuzaţia de genocid ce i s-a adus cât şi rudenia sa cu un dictator celebru, toate mi-au reîmprospătat-o în minte pe-o chimistă consoartă de dictator, acuzată şi ea de genocid: Elena Ceauşescu. Genocidul Elenei şi-al soţului s-a cifrat, potrivit Tribunalului Militar constituit la 25 decembrie 1989, la 60.000 de victime. O treime din ce i s-a pus în cârcă lui Ali Chimicul. Unii poate sunt de părere că şi soţii Ceauşescu ar fi meritat împuşcaţi o dată, apoi înviaţi, după care din nou împuşcaţi... şi tot aşa, de 60.000 de ori.
Bine că lucrurile nu s-au petrecut astfel, fiindcă totalul de 60.000 de morţi s-a dovedit ulterior umflat rău, de vreo 60 de ori. Aşa încât, oarecum corect, Nicolae şi Elena au fost executaţi o singură dată.
Dar alta era ideea: le invidiem noi, dar grea viaţă mai au şi săracele rubedenii de dictatori!