Mircea Radu IACOBAN

Colecţia „Eroscop” a Editurii TREI ne cadoriseşte cu romanul lui Henry Miller „Opus pistorum”, de la care încolo mai nimic nu poate constitui noutate în materie de literatură pornografică. Ăsta pare a fi vârful vârfurilor, şi, probabil, de aici începe coborâşul, adică, repetări, mimetism, epigonism. Aşa s-a spus şi după tipărirea cărţilor marchizului de Sade – de unde se vede că, totuşi, nimic din ceea ce-i omenesc nu s-a rostit până la capăt şi că nu există limite ale cunoaşterii prin literatură.
Întrebarea este cum se cuvine primită o astfel de apariţie cu totul singulară. Nu prin tematică singulară, nici prin renunţarea la orice oprelişti şi prin încălcarea violentă a convenienţelor epocii, atâtea câte au mai rămas, ci prin susţinerea viziunii iconoclaste de un atât de viguros talent scriitoricesc, poate chiar unic „în branşă”.
În „Opus pistorum”, toţi „şi-o pun” cu toţi, unde şi cum se întâlnesc, indiferent de sex, vârstă, grad de rudenie, personajul principal fiind onorabilul Pulliver, osândit la muncă silnică 25 de ore din 24. Ştii prea bine, când începi un capitol nou, că la următoarea pagină se va declanşa orgia scăldată într-o sexualitate ba rudimentară, ba savant sofisticată, bolnăvicioasă poate, dar plină de interes prin investiţia de observaţie comportamentală şi de revelare caracterologică proprie literaturii adevărate.
De regulă, societatea încearcă să se protejeze prin oprelişti. Greu de crezut, dar foarte târziu, tocmai în 1957, un tribunal parizian încă mai decidea, în cazul Sade, „confiscarea şi distrugerea lucrărilor găsite”. Pentru ca peste numai patru decenii, opera ciudatului marchiz să fie publicată în prestigioasa colecţie Pleiade, „cu sprijinul Ministerului Culturii din Franţa”. Într-o istorie a literaturii franceze, René Jasinski explică: „incontestabile calităţi de profunzime şi stil o leagă (opera lui Sade, n.n.) totuşi de literatură.” Situaţie care-l apropie de Sade de Miller, dar numai până la un punct. Opera marchizului închis la Bastilia este rodul pur al unei imaginaţii bolnave, în vreme ce viveurul Miller rememorează fără îndoială experienţe trăite. Cât şi până unde-i invenţie, nu se va şti niciodată, mai ales că, potrivit unor suspiciuni, doar primele 100 de pagini aparţin lui Miller, restul (cele mai chisnovate!) fiind scrise de o amică având nume predestinat – Caresse.
Nu ne miră apetenţa sexului frumos pentru cotrobăieli în zona pornografiei deşucheate. Ba chiar am observa, fără a sugera cine ştie ce prăpăstii, că poznaşa colecţie „Eroscop” este păstorită de o femeie, Magdalena Mărculescu, că versiunile din Sade, atunci când pentru întâia oară l-am editat în România („Justine” şi „Juliette”) s-au datorat ambele unor gingaşe traducătoare, că Miller este tălmăcit de Roxana Boboc, iar cele „120 de zile ale Sodomei”, de Tristana Ir. Roxana se destăinuie: „La finalul traducerii am trăit senzaţia că mă aflu la capătul unei nesfârşite nopţi de desfrâu. Epuizată, dar în ultimă instanţă, satisfăcută.” Ei, tot e ceva! Culmea e că Miller nu-i de acord cu eticheta pusă cărţilor sale: „Pornografia mi se pare să te învârţi în cerc, nu are nici o legătură cu realitatea, în timp ce volumele mele sunt obscene. Pentru mine, obscenitatea este lucru bun, fiindcă înseamnă a povesti lucruri adevărate, iar mie îmi place să scriu despre realitate şi nu s-o ascund ipocrit.” Este pus în ecuaţie şi temeiul documentar: „am avut o viaţă sexuală foarte bogată, nu văd de ce aş evita-o în cărţile mele.” (Din poză, ne priveşte un individ cam bocciu, cu ochelari fund de sifon; iată cine era performerul virilităţii dezlănţuite!)
Mărturisesc că, la finele lecturii, am avut altă impresie, şi anume aceea că-i o carte scrisă cu intenţie parodică. Că nesătulul Pulliver devine victima propriei sale insaţietăţi. Altfel, de pe la jumătatea romanului încolo chiar ai senzaţia „învârtirii în cerc”, fanteziile şi giumbuşlucurile ajungând să se repete. Grijulie, traducătoarea avertizează: „Dacă citeşti această carte, nu spune nimănui ce faci după ce o închizi.” Eu unul, după ce am închis-o, m-am uitat la „Columbo”. Semn de bătrâneţe: probabil, se cuvenea s-o visez pe Elena Udrea.