Mircea Radu IACOBAN

Cea de a 160-a aniversare a naşterii lui Eminescu îşi stinge, încet-încet, ecourile. Curând vom auzi iară florilegiul de imprecaţii: reacţionar, xenofob, conservator, antisemit, paseist, protolegionar, antidemocratic şi, mai ales, „naţionalist”. A-l contesta pe Eminescu înseamnă a face parte din elita intelectualităţii, evident agreată politic, câtă vreme pe individul ce a declarat „Eminescu nu îmi spune nimic” îmbroboditul preşedinte Constantinescu l-a decorat, culmea culmilor, cu... medalia Eminescu!
Nu mai reiau o discuţie care oricum nu încape într-un articol de gazetă (vezi „Printre cărţi”, ed. „Junimea” 2009, pag. 77-106); ţine de domeniul evidenţei faptul că nici un popor şi nici o cultură nu şi-a propus (cu atât mai puţin îngăduit), în numele „demitizării”, să azvârle în „lada de gunoi a istoriei” marile spirite ce i-au onorat tocmai... istoria. Noi o facem. Nu de azi, de ieri. Eminescu riposta încă din „Scrisoarea a III-a”: „Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară / Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni, de obicei.” Aş profita, însă, de acest prilej aniversar pentru a constata mai întâi că poncifele ridicole se încuibă rapid în mentalul naţiei.
Asasinarea lui Eminescu era o ipoteză rămasă în stadiul de curiozitate speculativă, câtă vreme funesta concluzie se susţine doar cu „probe” vag-circumstanţiale şi prin... absenţa (!) documentelor. Acum, pare a fi ridicată la rangul de adevăr ştiinţific atestat, câtă vreme cursul de la Universitatea bucureşteană conţine chiar în titulatură sintagma „uciderea lui Eminescu”. Poetul n-ar fi fost niciodată bolnav, nebunia nu-i decât rodul unui diagnostic infam, Eminescu ar fi fost ucis de Maiorescu &comp., cu aprobarea tacită a lui Carol I! Mă întreb de ce oare nici unul dintre susţinătorii basnei nu aminteşte faptul că Eminescu a avut un frate care a murit în 1874, la Berlin, de asemenea nebun. Pe Şerban, tot Maiorescu l-a băgat în ospiciu? De ce? La 160 de ani de la naşterea poetului, puţinele mărturii materiale ce-i amintesc trecerea suferă de mistificare fizică şi mediatică. Vorbeam, în tableta precedentă, despre lacul de la Ipoteşti.
Nu ştiu cine a venit cu ideea ca potecile din jur să fie betonate şi aliniate ca-n grădina publică. Omul va fi fost plin de bune intenţii, numai că astfel urbanizat, colţul de codru îşi pierde misterul şi bruma de poezie. „Intervenţii înnoitoare” asemănătoare n-au ocolit nici ograda de la Ipoteşti, unde Călinescu vedea „o casă modestă de ţară”. Cum se ştie, ajunsă în ruină în 1934, a fost reconstruită, devenind, în 1940, primul Muzeu Memorial Eminescu. Noua înfăţişare a casei părinteşti era prea de tot „altfel”, aşa că a fost dată jos în 1979 („nu respecta structura originalului”). Pe vechea fundaţie, după documentaţia păstrată, a fost ridicată actuala casă-muzeu. Parcă-l aud pe entuziastul şef ce a semnat actele investiţiei: „Tovarăşi, este vorba de Eminescu, să nu ne zgârcim!” Şi nu s-au zgârcit, introducând în operă materiale şi soluţii pretenţioase (vezi acoperişul, ferestrele, glafurile perfecte, plafoanele, podeaua etc.), rezultând nu o onorabilă şi evocatoare casă din vălătuci, ci o clădire zdravănă şi ochioasă, numai bună de pus pe reclamele oricărei firme de construcţii de azi. Există fotografii de epocă, din care se vede limpede că înfăţişarea clădirii era în bună măsură alta. Avem, acum, şi filmul lui Octav Minar.
Dincolo de cadrele statice îndoielnice (poza lui Mihai, alături de căminarul Gheorghe), filmarea propriu zisă a casei n-are cum fi decât autentică. Sigur că-i mai greu să refaci în amănunt o construcţie „hrentuită” şi că-i mult mai simplu s-o ridici din nou, după regulile şi exigenţele actuale (cum ar arăta bojdeuca lui Creangă podită cu travertin?), numai că forţa evocatoare se diluează şi însuşi universul copilăriei poetului devine altul. Mai nou, s-au plantat în jurul casei... lămpi tip pitic de grădină! Singurele entuziasmate rămân firmele de turism, care, în prospecte, dau ca sigur un detaliu biografic (nu numai moartea poetului este „reinterpretată”, ci şi naşterea!) mistificat: potrivit siturilor come.in.Romania, Ropedia.ro, viaromania.eu şi altele, Eminescu s-ar fi născut la Ipoteşti, şi nu la Botoşani, cum atestă actele. Şi, pour la bonne bouche, alte firme (Okazii.ro, e-tur.ro, ba chiar şi Wikipedia) înfăţişează, drept casă a copilăriei poetului, o cu totul altă clădire!
Unde eşti tu, Ţepeş, Doamne...