Cătălin MIHULEAC

Deşi alegerile generale din ţara românească sunt, în linii mari şi în linii mici, un spectacol trist de circ, unde fel de fel de sălbăticiuni obeze fac acrobaţii total răsuflate, care nu mai încântă pe nimeni, eu unul am murit de râs la ultimele şi mai mor şi în momentul de faţă. Motivul? Noul sistem de redistribuire a voturilor.
Fiindcă, spuneţi şi dumneavoastră. ce poate fi mai distractiv decât să-i vezi pe nea Tărăcilă, pe madam Norica Menopauză, pe ofticatul liberalo-pesedist Dobre, pe învârtitorul Paul Păcuraru sau, deasupra tuturor, pe poetul grosier la maţ Adrian Porcinescu otrăvindu-se cu spume, pentru că s-au lins pe bot de mandatul de senator ori de deputat, în pofida unor căruţe relativ pline de voturi, pe care cu atâtea spume la gură şi cu atâta transpiraţie neplăcut mirositoare le-au adunat?
Iar în acelaşi timp, cu ochiul celălalt, să contempli puritatea unor neaveniţi rupţi în cur, care au candidat şi ei mai mult de umplutură, ca nişte coate goale, ca nişte neica nimeni, ca nişte maţe fripte, ca nişte rude sărace ale primilor, fără să cuteze a se gândi, măcar o singură clipă, că-şi vor trage pe turtă un huzur parlamentar de patru ani, cu un ridicol mărunţiş de voturi...
Desigur, cât se poate de desigur, în fruntea tuturor s-a postat cetăţeanul acela udemeristic, personaj dulce de tot, că-ţi vine să-l împăiezi – Joszef Koto - singurul candidat din lume fără staff şi fără campanie electorală, strecurat în parlament cu voturile care intră lejer într-un compartiment al portofelului, fără să umfle vreun pic buzunarul.
Parlamentar cu 34 de voturi, mai puţine decât ar ieşi la socoteală, adunând persoanele cu drept de vot dintr-o scară de bloc... Nici marele nostru Eugen Ionescu n-ar fi cutezat să-şi treacă în teatrul său ceva atâta de absurd.