Cătălin MIHULEAC

Cred că nu este tocmai în regulă cu moda asta nouă, ca diversele personalităţi ale puterii din România s-o şteargă una-două în ţări străine pentru a se opera, ori de câte ori au vreun necaz care impune intervenţia imperioasă a bisturiului. Avem exemple la discreţie în această privinţă, începând cu prezidentul Traian Băsescu, care s-a suit cocârjat ca un semn de întrebare în trenul personal de Viena, pentru a-i veni de hac herniei de disc care-i tortura verticalitatea spinării, şi a se întoarce din nou bun de dârvală şi de luptă cu mogulii, şi continuând cu fostul prim ministru Tăriceanu, care şi-a reparat şi el în Franţa genunchiul paradit de pasiunea sa extremă pentru adrenalina motocicletei. Iar acuma, de curând, a venit rândul tartorului fotbalistic Mircea Sandu - poreclit „Naşul”, probabil pentru c-a fost dublura lui Marlon Brando, în filmul cu acelaşi nume regizat de Martin Scorsese - să-şi bage la cuţit un maţ de mare importanţă, atât pentru persoana sa cât şi pentru mişcarea fotbalistică din România, într-o clinică din franţuzeasca urbe Nice.
Întrebarea este firească, cetăţenească şi de bun simţ: au dreptul cei mai influenţi şi mai mari combinatori din România – preşedinţi, premieri, şefi ai fotbalului ş.a. – s-o şteargă englezeşte, alegând exilul chirurgical, pentru a fenta mizeria spitalicească a ţării noastre, în loc să lupte împotriva stafilococilor şi a celorlalţi temuţi moguli microscopici, care s-au înstăpânit în sălile de operaţie? Au ei dreptul să opteze pentru bisturiele mânuite de medicii străini, de parcă medicii noştri ar avea ciumă combinată cu holeră?
Eu cred că n-au acest drept. A te opera în străinătate poate însemna o alegere normală pentru un simplu cetăţean, care n-are încredere în spitalele din ţară, dar pentru o personalitate politico-fotbalistică este, la urma urmei, o sfidare la adresa poporului şi o lipsă de patriotism. Dacă nu vor din proprie iniţiativă, preşedintele, parlamentarii sau şefii fotbalului ar trebui spitalizaţi cu forţa aici, în ţara care a făcut din ei nişte inşi speciali, măcar să vadă şi dânşii prin ce încercări trece norodul, când are de-a face cu vreo boală decisivă. Să vadă şi ei ce-nseamnă plicul cu sute de euro care trebuie strecurat în buzunarul personalului medical, dacă vor să fie băgaţi în seamă, să doarmă şi ei câte doi în pat, să trebuiască şi ei să-şi cumpere medicamentele, fiindcă spitalul ridică din umeri.
Fără supărare, dar prea sunt unii şmecheri, iar alţii fraieri.