Mircea Radu IACOBAN

Circulă pe internet, sub protecţia anonimatului, un text bizar intitulat „De ce nu sunt fericit???”, cu răspunsul în subtitlu: „pentru că sunt român!” Aşa să fie? E-o predestinare, nu-i nimic de făcut? Românii n-or fi având dreptul la fericire? Textul este mult prea lung şi nu încape într-o rubrică de gazetă. Încerc, totuşi, să-l rezum, pentru considerentul că, dincolo de unele naivităţi şi exagerări, izbuteşte să spună câteva adevăruri din calea cărora ne tot ferim. Şi nu de azi, de ieri.
Cică motivul nr. 1 pentru care ni se refuză accesul la fericire ar fi acela că ne urâm între noi: ardelenii pe bucureşteni, oltenii pe moldoveni, dinamoviştii pe stelişti, realizaţii pe nerealizaţi, urâţii pe frumoşi, posesorii de Logan pe cei cu BMW, corporatiştii pe antreprenori ş.a.m.d. Dacă mai adăugăm şi inamiciţiile politice, apoi, să te ţii! Apoi fiindcă suntem „Gică contra” din naştere”. Orice iniţiativă este, în mintea noastră, sortită eşecului. „Cum, afacere în agricultură? Nuuu, n-ai nici o şansă. Să deschizi un chioşc nou? Nuuu, te mănâncă mafia locală, îşi sparg ăştia magazinul, vine banca şi-ţi ia casa etc. etc.” Cei care, în jurul nostru, izbutesc, ori sunt hoţi, ori au pile… Pentru că ridicăm 100 de biserici şi numai două şcoli. Pentru că suntem săraci din cauza prostiei; nu există om deştept şi muncitor care să fie sărac. Mai departe: suntem egoişti. Investim tot ce avem în propriile locuinţe, dar nu vrem să contribuim cu nici un ban la reparaţia blocului în care trăim.
N-avem dreptul la fericire pentru că l-am ales de trei ori pe Iliescu şi de două ori pe Băsescu… Pentru că, deşi avem o mulţime de femei frumoase, suntem o naţiune de frustraţi… Pentru că există Guţă, Salam, Copilul Minune. Pentru că nu suntem capabili să ne adaptăm la noile tehnologii.
Părinţii şi copiii nu prea au ce discuta şi datorită faptului că părinţii nu-s capabili să pornească un mp3 player, sau să intre pe yahoo. Pentru că Mc Donald’s este un succes în România. Pentru că vecinii mai vechi de bloc se consideră proprietari de drept ai locurilor de parcare publice din faţa blocului. Pentru că la nuntă invităm toţi cunoscuţii şi necunoscuţii „ca să ieşim bine”. Pentru că facem rate la bancă pentru plasmă şi maşina de spălat vase fără să ne pese de comisioane şi, apoi, dăm vina pe bănci că ne jefuiesc. Pentru că românii peste 40 de ani care mai fac ocazional un sport sunt atât de rari, încât întorci capul după ei prin parcuri. Pentru că burta la bărbat este „sexy”.
Pentru că pădurile noastre, după 1 Mai, arată ca o groapă menajeră. Pentru că nu facem nimic dacă nu suntem plătiţi. Pentru că nu înţelegem termenul de solidaritate socială. Pentru OTV. Pentru că suntem invidioşi: pe colegul care a fost promovat, pe vecinul care şi-a pus termopan, pe fratele care şi-a făcut vilă, pe amica întoarsă din excursia în străinătate, pe colega care arată mai bine. Nu ne întrebăm ce au făcut ei ca să ajungă acolo (muncă, sport, învăţătură, economii, strădanii continui etc.).
E mai simplu să găsim explicaţii de genul „şi-o trage cu şeful, fură, are noroc…” Pentru mileul şi peştele de sticlă de pe televizor. Pentru că deşi turcii ne-au cotropit sute de ani, la şcoală învăţăm doar despre cele câteva victorii care le-am avut asupra lor – de parcă istoria ar trebui să fie motiv de mândrie, nu ştiinţă de studiu. Pentru că din şcoală ieşi aşa cum ai intrat. Pentru că aruncăm mizeria din maşină pe geam. Pentru că donatorii de sânge sunt muritorii de foame care au nevoie de bonuri de masă. Pentru că nu ne bucurăm de viaţă. Suntem mici roboţei doborâţi de grija zilei de mâine… Ş.a.m.d.
Stând oricât de strâmb şi încercând a judeca drept, mai-mai am spune că nu-s toate cele înşirate mai sus exagerări, invenţii, bârfe. Din fericire, nu ni se potrivesc doar nouă. Din nefericire, nouă ni se potrivesc-mănuşă.