Mircea Radu IACOBAN

Dezolant şi, pe undeva, paradoxal peisajul oricărei librării: pe de o parte, pustietate (câţiva clienţi, dintre care prea puţini cumpără), de cealaltă, uimitoare bogăţie şi varietate de titluri. Ai zice că România este patria cărţii: începând cu 1990, s-a înregistrat o dinamică a creşterii numărului de apariţii de-a dreptul impresionantă, cifra sporind de 5 ori până în 2007: de la 3282 de titluri, la 17.458! Declinul a început să mijească odată cu primele semne ale crizei: 14.584 de titluri în 2008 şi cădere spectaculoasă în primele nouă luni ale lui 2009: doar 4764.
Ansamblul cifrelor ar fi în stare să uimească, dacă n-am şti că România ocupă… ultimul loc în Europa la capitolul „bani investiţi pentru achiziţia de carte” (în schimb, stăm bine la consumul de bere: ne aflăm în primii zece…) Ceva nu-i în regulă cu funcţionarea mecanismului cerere-ofertă, câtă vreme în ţara noastră se publică acelaşi număr total de titluri ca-n Anglia la fiecare miliard de euro inclus în produsul intern brut şi de patru ori mai multe decât se editează în Germania: la noi, 113 titluri pe miliard, la nemţi, numai 38! Numai că afară-i vopsit gardul şi înăuntru miorlăie o mâţă leşinată: producţia românească de carte, atât de făloasă şi de făţoasă, este clădită pe temelii de nisip: tiraje de-a dreptul confidenţiale, difuzare suferindă şi claustrată zonal, ambele păgubos conjugate cu puterea firavă de cumpărare a cetăţeanului de rând (475 de euro venitul mediu lunar în eterna şi fascinanta Românie pe parcursul anului 2008, faţă de 2275 euro în Germania şi 2208 în Anglia).
În toată lumea civilizată, destinul cărţii îl certifică şi-l determină tirajul, cu precizarea „tiraj vândut”. Pare astronomic, prin comparaţie cu realităţile de azi, numărul exemplarelor trimise în librării înainte de 1990: am tipărit, la „Junimea”, volume de poezie în zeci de mii de exemplare şi proză în peste o sută de mii! N-aveam alocat destul „spaţiu grafic” (citiţi: hârtie) pentru a putea da curs tuturor solicitărilor – cu precizarea că, atunci, întreg tirajul comandat de librari era plătit cu anticipaţie. Cum stăm acum? Valoarea pieţei de carte în România se situează sub 100 milioane de euro, fiind de zeci de ori mai mică decât în restul ţărilor europene cu număr comparabil de locuitori. Tiraje relativ consistente (2-3000 ex.) îşi permit să tipărească doar cele câteva edituri bine instalate în peisajul cultural românesc, în frunte situându-se ieşenii de la „Polirom”.
Respectivele case de presă dispun de un sistem propriu de difuzare şi deţin reale posibilităţi de susţinere publicitară (dacă nu şi publicistică!) a fiecărei aparţii. În rest, a devenit obişnuită practicarea tirajelor de buzunar, cifra considerată onorabilă menţinându-se în jurul a 2-300 ex. Tirajul mic permite reproducerea electronică, ceea ce a adus o incredibilă celeritate procesului tipografic în sine: duci CD-ul şi poţi avea exemplarul de semnal chiar şi-ntr-o oră. Drept pentru care autorlâcul e în floare. A apărut specia ciudată de carte tipărită în 2-3 exemplare, spre a fi ataşată dosarului de lucrări ale universitarului dornic de promovare. Şi tot aşa, dar din alte raţiuni şi la alt nivel al scriiturii, se explică inundaţia cu titluri de-a dreptul penibile, rod al grafomaniei, orgoliului şi dorinţei de epatare.
Să nu credeţi că năvala acestei puzderii de coperţi ochioase şi celofanate n-are efecte de luat în seamă: mai întâi, înceţoşează peisajul editorial general şi trimite către derizoriu ideea de carte alcătuită temeinic, cu trudă, inspiraţie şi talent. Iar faptul că, în pofida anormalei bogăţii de titluri, încă nu s-a putut stabili (ne referim cu precădere la literatură) relaţia optimă titlu-tiraj şi nici n-a apărut marea „bombă” editorială, editată şi re-editată în sute de mii de exemplare, atestă că, barem din punct de vedere economic, se lucrează constant în pierdere. Viaţa (şi piaţa) nu iartă: ventilată artificial şi înghiţind bani fără să producă pe măsură, piaţa cărţii n-are altă perspectivă decât să se restrângă. În dauna improvizaţiei şi, sperăm, în favoarea valorii autentice.