Mircea Radu IACOBAN

Recente revelaţii ale documentelor arată că Lenin a fost homosexual activ (dar nu de asta îl iubim noi!). Cercetările bulgarului N.V. Sokolov, doctor îi istorie, au fost publicate, în rezumat, de gazeta sofiotă „Trud”, după ce tema făcuse, cu ani în urmă, şi obiectul unor investigaţii ale presei noastre. Subiectul de tot scabros-hazliu, completat cu noi documente de arhivă, depăşeşte cu mult sfera dezbaterilor privind libertatea sexuală, datorită implicaţiilor politice adiacente.
„Amanta” lui Lenin nu era altcineva decât tinerelul Zinoviev, cu 13 ani mai june decât „marele dascăl al omenirii”. Idila o dezvăluie mărturii directe (scrisorile de amor ale lui Zinoviev; Stalin a hotărât, cu premeditare, să fie păstrate în arhive) şi indirecte, din analiza comportamentală a cuplului „istoriceşte constituit”. Între 8 iulie şi 5 august 1917, Lenin şi Zinoviev şi-au petrecut luna de miere într-o colibă de pe malul lacului Razliv, dar se pare că relaţia celor doi iubiţei începuse încă în Elveţia, unde cuplul a fost surprins de Krupskaia în plină partidă de amor. Moment pe care Zinoviev îl evocă fără echivoc într-o scrisoare din 1918: „Nu trebuie să ne mai ascundem de Nadejda, spre deosebire de cele întâmplate la Geneva, unde ea ne-a prins pentru prima dată.”
Despărţirea survenită după episodul Razliv a fost greu suportată de amândoi, dar mai ales de Zinoviev, care scrie de-a dreptul disperat: „Dragă Vova! Nu-ţi poţi închipui cât mi-e de trist fără tine, cât de mult îmi lipsesc mângâierile noastre (…) Poţi fi sigur că, de când ai plecat, nu m-am atins de nimeni. Poţi fi absolut sigur de sentimentele mele faţă de tine şi de loialitatea mea. Crede-mă, nu m-am atins de un bărbat sau de o femeie şi nici nu o voi face. Numai tu îmi eşti apropiat…” Se pare că celălalt amorez n-a răspuns grabnic epistolei înflăcărate, aşa că este nevoit să revină: „Dragă Vova! Tu nu mi-ai răspuns. L-ai uitat pe amicul Gherşele… Eu am pregătit pentru noi un loc frumos. Putem trăi acolo cât dorim (…) Este o locuinţă minunată şi nimeni nu va putea împiedica dragostea noastră. Va fi ca înainte (…) Nimeni nu va putea înţelege sentimentele noastre. Vino cât mai repede. Te aştept, floarea mea. Al tău, Gherşele.”
Semnătura se cuvine decodificată: adevăratul nume de familie al lui Zinoviev era Ovsel Gershon Apfelbaum. Câteva amănunte, pentru cei cărora persoana amorezului nu le spune prea multe: a fost unul dintre „greii” bolşevismului, ocupând funcţii la nivelul cel mai înalt – Preşedinte al Internaţionalei Comuniste, membru al Biroului Politic al CC al PC(b) din Rusia, preşedinte al Sovietului din Petrograd ş.a.
Ascensiunea lui politică n-are cum să nu se nutrească şi din ardenta relaţie homosexuală cu Lenin. Împreună cu Kamenev a susţinut, în 1922, alegerea lui Stalin ca Secretar general şi înlăturarea lui Troţki. Recunoştinţa lui Stalin s-a manifestat ca de obicei: „Gherşele” a fost arestat în 1935 şi împuşcat în 1936. Partenerul de zbenguieli erotice, mort în 1924, nu mai avea cum să-l protejeze. Şi, oricum, Lenin dispăruse de ani buni din viaţa politică reală, ca urmare a degenerescenţei ce i-a tarat familia şi a sifilisului contractat în tinereţe. (Întrebare: Zinoviev nu s-o fi molipsit, ori, cine ştie, nu i-o fi dăruit chiar el marelui dascăl Treponema pallidum?) Pline de haz postum, scrisorile amorezului merită puse în ramă: „…mă încălzeşte gândul că, peste câteva zile, ne vom revedea şi îmbrăţişa. Te sărut pe tine şi fundul tău marxist. Gherşele.”
Spuzit de puzderia pupăturilor politice, fundul cu pricina devenise, se pare, mai puţin disponibil pentru săruturile înfocate ale lui Zinoviev. Care continua să insiste, chiar şi atunci când Lenin era grav bolnav. Drept pentru care Krupskaia îl somează, în 1922: „Te rog să nu-l mai deranjezi pe soţul meu cu cererile tale pentru întâlniri. A sosit timpul să vă liniştiţi. Neruşinarea voastră nu se mai poate răbda. Ilici este bolnav.”
Aceşti bolnavi care au condus lumea…