Cătălin MIHULEAC

Epidemia de universităţi de pe harta ţării a avut şi consecinţa că nenumăraţi oameni politici fără aplecare spre studiu şi-au găsit rezolvarea complexelor intelectuale, care îi hăituiau de ani buni. În sutele de aşezăminte înalte care au împânzit România, şi-au găsit azil neuronic capete diverse, precum cel al pesedistului Oprişan, al pedelistului Cârlan şi al însetatului de învăţătură Gigi Becali. Mi se pare că aţi zâmbit aici, la urmă, dar cum altfel se putea făli baciul becalian că are studii multe, mândre şi cornute?
Lăsând gluma la o parte, e lesne de înţeles că nu dragostea tomnatică pentru buchea cărţii i-a aruncat pe toţi aceştia în braţele studiului, ci grija pentru cosmetica c.v.-ului. „Absolvent”, iată un cuvânt mai drag şi mai necesar pentru un om politic chiar decât amanta dumisale. Iar după absolvire, precum ştim cu toţii, urmează masterate, doctorate, felcerate şi multe altele de la Domnul date.
Eu cred că ar fi distractiv şi instructiv de asistat la examenele susţinute de vreun student deputat, viceprimar sau şef de judeţ. Oare pe ce ton îl examinează dom’ profesor, astfel încât să nu-l mânie pe studinte şi implicit pe partidul din care acesta face parte, şi nu orice fel de parte, ci parte fruntaşă? Cum îi atrage atenţia tânărului între două vârste, poate chiar între trei vârste, că a călcat de pildă în străchinile unui dezacord gramatical? Delicată treabă, ridicat riscul de infarct!
Mai este o ipostază care îmi zgândăreşte curiozitatea: cum reacţionează dom’ profesor când studintele pesedist, peledist, penelist sau peremist îi aduce, înainte de examen, un mic plocon, după cum dictează în multe universităţi datina? Dacă profu’ ia darul dintr-o mişcare, face o impresie proastă, chiar execrabilă, fiindcă pare un nehalit de duzină. Dacă-l apucă deontologia şi refuză, jigneşte atât studentul, cât şi partidul de care acesta aparţine.
Pfui, delicată treabă, ridicat riscul de infarct!