Mircea Radu IACOBAN

Promiteam o revenire asupra cărţii lui E. Radzinsky, „Stalin”, interesându-ne mai ales revelaţiile privind efectele directe ale marii terori din anii 1935-1938 asupra românilor şi României. Printre numele des întâlnite în paginile cărţii se află acela al lui Marcel Pauker, fostul soţ al „tovarăşei Ana” (Hannah Robinsohn), personaj a cărui viaţă oferă suficient material pentru şapte seriale de succes.
S-a scris mult, la noi, despre Marcel, românul care a deţinut cea mai de încredere funcţie pe lângă Stalin, fiind nici mai mult nici mai puţin decât şeful gărzii personale a „tătucului popoarelor”. În atmosfera de suspiciune generală întreţinută cu abilitate de Stalin însuşi, a fi şeful gărzii ce-i proteja clipă de clipă viaţa însemna validarea maximei probe a loialităţii, fiind funcţia cea mai temută şi invidiată la Kremlin. Să mai notăm că a fost singurul ne-rus ce a deţinut-o vreodată.
Documentată chiar în exces, cartea lui Radzinsky comite totuşi, în cazul Pauker, inexplicabile erori de informare. În repetate rânduri, este catalogat ca „semianalfabet”, fiind aşezat eronat alături de cel ce i-a urmat la şefia „Direcţiei generale a gărzii”, Vlasik („semianalfabetul Vlasik schimbându-l pe semianalfabetul Pauker”, pag. 643). Mai mult, i se atribuie amănunte biografice stranii: „fost frizer la Teatrul de operetă din Budapesta” (?!) În fapt, Marcel Pauker era un intelectual remarcabil şi provenea dintr-o veche familie de intelectuali, proprietară a Trustului de presă ce edita ziarele „Adevărul” şi „Dimineaţa”. Marcel a studiat ingineria la Zürich şi a absolvit Şcoala de ofiţeri de artilerie, obţinând gradul de sublocotenent, adică maximul la care putea aspira un evreu potrivit legislaţiei de atunci. N-a fost un executant rudimentar de tipul Vlasik, ci a îmbrăţişat cu sinceră naivitate ideile revoluţiei franceze şi, apoi, pe acelea ale „revoluţiei mondiale”, spre a se implica legitim în disputele doctrinare dintre secţia comunistă română şi cea ucraineană (Vitalie Holostenko).
Cum părerile personale n-au avut niciodată trecere în „închisoarea popoarelor”, Pauker a fost sancţionat de Comintern cu domiciliu forţat în Siberia. (De menţionat că, la intrarea României în Primul Război Mondial, s-a întors de bună voie din Elveţia, spre a se înrola în armata română, deşi putea foarte bine să se sustragă acestei obligaţii: „am considerat că este incompatibil cu conştiinţa mea (...) să mă sustrag de pe front” – probă de patriotism autentic, deci.)
Legenda, ori, mai degrabă, bârfa cu „frizer la Teatrul de operetă din Budapesta” se datorează, poate, remarcabilului său talent actoricesc de imitator. Din păcate, şi l-a utilizat nedemn, dând la Kremlin adevărate reprezentaţii în care reconstituia ultimele clipe ale adversarilor aflaţi în faţa plutonului de execuţie. Stalin s-a amuzat teribil revăzând implorările lui Zinoviev în interpretarea lui Pauker, deşi scena în sine n-avea nimic hazliu – Dumnezeule, dimpotrivă!
Pauker era un bărbat impozant, cu barbă „á la Marx” şi cu succese de invidiat în lumea sexului frumos (printre amantele sale s-a numărat şi Vanda, soţia odiosului Nikolski). A avut trei copii cu Ana Pauker, în tovărăşia căreia a trăit pasional „comunismul autentic”. (Şi aici trebuie să intervenim cu o corectură, de astă dată la adresa izvoarelor româneşti ce-o prezintă pe Hannah ca provenind „dintr-o familie de evrei ortodocşi”; nu prea văd cum, câtă vreme bunicul ei a fost rabin la Codăeşti-Vaslui...)
În conformitate cu principiile de grotă ale lui Stalin („revoluţionarii de peste 50 de ani trebuie trimişi la străbuni, deoarece fiecare generaţie revoluţionară devine un obstacol în dezvoltarea ulterioară a ideilor”), Marcel Pauker este arestat în 1937, sub acuzaţia de... spionaj în favoarea României! Torturat, recunoaşte tot ce i se pune în cârcă. De fapt, principalul mobil al trimiterii lui Pauker „la străbuni” l-a constituit practica lui Stalin de a-i lichida pe cei ce apucaseră să ştie prea multe. Şi cine putea fi mai informat despre viaţa personală a „tătucului”, dacă nu şeful gărzii lui personale? Devenise practică obişnuită ca soţia (ori soţul) să susţină acuzele la adresa consortului, aşa că Ana semnează declaraţiile ce-l înfundă definitiv.
În 1937, Pauker este împuşcat de NKVD. Un destin tragic, întemeiat pe sinceră bună credinţă într-o cauză ce părea demnă de susţinere până la jertfă şi eşuat impardonabil în preajma unui monstru sanguinar, călău al unor milioane de nevinovaţi. Pe Marcel Pauker l-a reabilitat Hruşciov în 1957. Operaţia reuşit, pacientul, mort.