Mircea Radu IACOBAN

Un amic care s-a învrednicit să-mi citească (zice el) până la capăt ultimul meu op („Printre cărţi”, Ed. Junimea, 2009) îmi atrage atenţia că am trecut prea uşor peste un episod ce l-ar invidia până şi Ilf şi Petrov. Aşa o fi. Nu i-am dat suficientă atenţie fiindcă n-am merite în inventarea poveştii. Nu-i născocire scriitoricească; mai degrabă, am putea-o încadra printre isprăvile folclorizate ale unor Păcală, Nastratin Hogea, plus ceva licăriri literaturizante din Svejk. Altfel, rămâne o pildă nemuritoare despre capacitatea celor dăruiţi cu spirit întreprinzător şi abilitate managerială de a scoate profit din piatră seacă.
Acum 47 de ani, ispăşeam cea de a doua convocare, de trei luni, într-o cazarmă din Botoşani. Desigur, astăzi lucrurile stau altfel; atunci, ofiţerii proaspăt aduşi din producţie (trebuia îmbunătăţită compoziţia socială a armiei române!) habar n-aveau unde se află şi pe ce lume trăiesc. Repede, au ajuns ciuca bătăilor de joc a elevilor rezervişti: eram încazarmaţi acolo absolvenţi de teatru (Arşinel & comp.), arte plastice, conservator, filologie – toată floarea cea vestită a băşcăliei universitare patentate. Pe bietul maior R., până mai ieri lăcătuş la vagoane sau aşa ceva, l-am convins că-n armată e invers ca la matematică (nu ne ieşeau cu nici un chip nişte calcule de balistică) şi că Beethoven a fost colonel de cavalerie şi a surzit la căderea Cetăţii Sparta. Nefericiţii comandanţi înghiţeau farsă după farsă, da-şi scoteau pârleala căznindu-ne drăceşte pe câmpul de instrucţie.
Un sfert din debitul pârâului ce curge amorţit pe valea Dresleucii era stors – zicea un cântec de-al nostru cu „text adaptat” – din sudoarea elevilor-ofiţeri trimişi târâş până la „copacul cu coroana rotată”, de unde să se-ntoarcă în salt de broască, spre totala derutare a aviaţiei inamice. Îl invidiam din rărunchi pe istoricul V., care a ştiut să-şi valorifice la maximum propria-i anatomie. Domnul l-a blagoslovit din născare cu nişte glezne mai groase decât genunchii. Când le-a arătat comandantului, miorlăind sfârşit că, din pricina instrucţiei, i s-au umflat picioarele, a fost trimis imediat la cazarmă, cu recomandarea „două săptămâni la pat”.
A apărut, apoi, şi un al doilea izbăvit: Avi K. Natură mai sensibilă şi mai domnişorească, s-a procopsit cu un început de dizenterie. Explicabil: la 400 de oameni, erau doar 4 cabine de closet rural şi toată ziua devoram pere nespălate şi perje căzute pe jos în cimitirul gard în gard cu regimentul. Odată la două zile, lui Avi i se recolta un cubuleţ maroniu şi puturos pentru coprocultură. Cum materie primă era din belşug, ce s-a gândit colegul nostru de deportare? A-ntrebat în dreapta şi-n stânga: „Care vrei să scapi de instrucţie?” El îţi furniza temeiul legal. Porţia din preţiosul material probator costa modic: un pachet de „Carpaţi”. Avi făcuse rost de o bucată de geam, o aşeza pe genunchi şi, atent, meticulos, porţiona cu lama de ras preţioasa producţie a propriilor intestine. Stăteam la rând; elegant, Avi nu primea bani. Dacă n-aveai ţigări, te duceai să le cumperi de la chioşcul unităţii. Încet-încet, sub patul lui Avi se clădărea ditamai depozitul de tabac autohton. Seara, isteţul întreprinzător ducea pe şest recolta la chioşc, încasând contravaloarea, minus rabatul comercial.
La liberare, noi ne-am dus la gară pe jos, el, cu taxiul. Ce să-i reproşezi? Munca lui, ideea lui, meritele lui. Îmi mai scrie, câte odată, din Israel... Mi-am amintit chisnovata istorie dând la peşte în iazul privat amenajat acum de alt întreprinzător isteţ pe valea Dresleucii. Cine să mai ştie că taman pe acolo cărăbăneam puşca mitralieră de 12 kile şi făceam flotări până ne săreau ochii din cap? Urmăresc firul văii şi parcă aud cântecul de final al convocării. Cum spuneam, erau 4 cabine de closet la 400 de oşteni şi, la mare nevoie, unii se mai uşurau prin cele tufe şi boscheţi. Strofa ultimă a imnului este prea izbutită ca să n-o reproduc aici, cerând scuzele de rigoare. Am şi eu, odată, dreptul s-o iau, vorba lui Creangă, „pe uliţa mică”! Suna aşa: „Au rămas doar rahaţii sub lună / Să marcheze cazarma-mprejur / Colonelul cu garda i-adună / Să ne afle calibrul la c...” Na, că am roşit!