Cătălin MIHULEAC

Fără supărare: înţelepciunea noastră populară nu e mereu înţeleaptă, ci neroadă, de multe ori. „Mai bine în satul tău fruntaş, decât la oraş codaş”; „Bătaia e ruptă din rai”; „Apa nu-i bună nici în pantofi” sunt trei mostre de imbecilitate, care apar bifate ca „înţelepciuni populare”.
Aceeaşi înţelepciune populară îşi spune cuvântul nerod şi prin comparaţii aiuristice, numindu-i de pildă pe oamenii nesimţiţi „măgari”. Dimpotrivă, măgăruşul e un exemplu demn de urmat : un animal blajin, corect şi harnic. Nu întâmplător însuşi bunul Isus Christos i s-a suit în spinare.
O nedreptate similară i se face boului, căruia simplul act de a rumega îi conferă o mină filozofică. Cumintele bou nu face caz fiindcă este castrat abuziv din fragedă pruncie, renunţând la măruntele plăceri lumeşti, doar pentru a da un mai mare randament în slujba omului. Doar acela care n-a privit adânc în ochii acestui animal destoinic poate compara un om prost cu un bou.
Prin toate aceste comparaţii abuzive, imaginea animalelor este afectată, ceea ce tot maltratare se cheamă. Auzim, bunăoară, despre un ins că-i „rău ca un câine”. Nimic mai nedrept, deoarece puţine creaturi se pot lăuda cu devotamentul şi nobleţea sufletească a câinelui. De-o manieră similară, sunt nedreptăţite titularele din industria lactatelor şi a confecţiilor: folositoarea capră şi verişoara oaie.
Dar nici animalele sălbatice n-au parte de-un tratament mai cumsecade. De exemplu, lupul a luat şi el cunoştinţă de răutatea umană, altfel n-am spune despre cineva că-i „lacom ca un lup”. Mare neadevăr, pentru că lupii se mulţumesc mereu cu strictul necesar de pradă, spre deosebire de lupii cu două picioare şi cu două apetituri, care când dau iama în vânat, nu mai rămân nici oasele.
Sau şarpele... Cum putem spune că o persoană malefică e „veninoasă ca un şarpe”, atâta vreme cât veninul uman e mult mai otrăvitor? Veninul uman e de mii de ori mai letal, putându-se folosi cu succes deplin în industria farmaceutică, pentru fabricarea medicamentelor de succes.