Cătălin MIHULEAC

Văd că se bucură de mare trecere comparaţiile dintre sectorul de activitate sexuală şi cel de activitate politică, aşa că o să încerc şi eu să mă încadrez, ca să nu fiu mai prejos de Crin, nepoţelul bătrânei doamne Dina Patriciu. De pildă, mă zgâiesc câteodată la televizor, pe canalul „Wild”, şi rămân impresionat de regia de la ritualurile de împerechere ale diferitelor specii de animale; apoi, schimb din telecomandă pe posturile noastre, şi privesc ritualurile de împerechere din campania electorală din România. Teribil mai seamănă între ele cele două. O singură diferenţă constat: la campaniile astea, clasa politică vrea să se împerecheze cu un electorat frigid, care de regulă rămâne sloi la toată gama de giumbuşlucuri încercate de politicieni atraşi de perspectiva împerecherii, împerechere de unde să rezulte un puiuţ, sub forma unui mandat de doi, de patru ani sau de cinci ani.
Dar apropo de alegeri, să vă povestesc o întâmplare de la localele de anul trecut. Într-o comună din zona Moldovei, a fost ales pentru funcţia de primar un candidat care decedase în dimineaţa scrutinului. Chiar aşa: omul zăcea lat pe năsălie încă de la primul cântat al cocoşilor, cu lumânarea postată corespunzător la căpătâi; dar, în ciuda acestui mic impediment, oamenii din sat continuau să-l voteze înfocat, cu fermă încredere că fac alegerea potrivită.
Până la urmă, scrutinul a fost refăcut, dar eu cred că răposatul a fost victima unei nedreptăţi. Deşi mort, el ar fi trebuit să depună jurământul şi să-şi intre imediat în pâine, fiindcă abia el reprezintă primarul românesc ideal. Dacă, vorbind în sens figurat, mai toţi primarii sunt morţi în timpul mandatelor, nu văd de ce este discrimat un primar mort în sensul cel mai propriu al cuvântului.
În plus, să fim de acord că un primar mort prezintă nenumărate avantaje, faţă de unul viu: primarul mort nu poate truca licitaţii, nu-şi poate aduce neamurile în primărie, nu poate încasa mită, iar salariul i se poate vărsa în contul organizaţiilor umanitare.