Cătălin MIHULEAC

Să spună bogdaproste chirurgul Naum Ciomu (Dumnezeule, ce nume poate să aibă!) că a scăpat ieftin, cu un an de puşcărie, şi ăla suspendat, la care se adaugă un fleac de juma’ de milion de euro, despăgubire pentru fapta sa. Eu cred că merita mai mult, mult mai mult, pentru crima pe care o pot numi înaltă trădare a intereselor patriei noastre.
Fiindcă domnul în halat alb n-a comis o simplă gafă medicală, o greşeală profesională scuzabilă într-o oarecare măsură, mai ales că, de când cu sărăcia asta, nici plicul pentru doftor nu mai are gabaritul de altădată. Şi nici nu se poate spune că, supărat pe viaţă, şi având sub bisturiu organul care constituie una din sursele acestei vieţi nefericite şi trecătoare, medicului i s-a întunecat vederea şi a tăiat în carne vie, ca să se vindece de persistenta sa angoasă existenţială.
Nicidecum! Adevărul e mult mai penetrant: purtătorul de bisturiu a lovit metaforic, a lovit cu cifru, a lovit „pentru înţelesul cunoscătorilor”, ca să adaptez un şablon scris pe eticheta băuturilor fine. Prin actul său ucigaş, el a vrut să nimicească unul din brandurile milenare ale neamului nostru. El a tăiat neiertător, chiar de la rădăcină, un simbol important, cu care noi ne făleam de veacuri ca popor, de la strămoşii geto-daci încoace. Ciuliţi urechea la conversaţiile tineretului nostru: nu apare ceea ce Ciomu a tăiat, cel puţin o dată, la fiecare frază rostită?
Se poate conchide că acest chirurg - cu unealta transformată-n baionetă - a străpuns cu bună ştiinţă una din puţinele instituţii care funcţionau ireproşabil la noi; iar pentru această crimă de trădare el trebuia pedepsit exemplar, fără anestezie, cu ani grei de ocnă. Nu aşa, de ochii lumii. Acest caz a fost, din capul locului, clar ca bună ziua, pentru toată populaţia de bun simţ. Doar organele abilitate, în veşnica lor pană de inspiraţie, n-au înţeles din toată daravera decât că un bolnav s-a suit pe masa de operaţie „cu”, şi a coborât „fără”.
Ce banal!