Mircea Radu IACOBAN

Am mai scris, scriu din nou, deşi ştiu că-i degeaba: românii nu-s interesaţi de sănătatea limbii lor. Cea mai mare capacitate de proliferare, încuibare şi regenerare o are prostia. Gogoaşa se umflă, se tot umflă, până ce plesneşte, ies sporii şi se-ntinde ca pecinginea. Toate tâmpeniile oploşite în limba română de-a lungul ultimelor decenii, acolo au rămas: amin! Iar incultura produce pe bandă rulantă alte şi alte goange gramaticale, promovată şi instrumentată de radioul naţional şi de televiziuni. Repede imitate, nu cumva să rămână prostia fără onorurile statale cuvenite.
N-aş crede că dna Ţoghină se pricepe la fotbal – este vorba despre emisiunile care contribuie cel mai consistent la lăbărţarea incorectitudinii tâmpe – dar n-o fi având consilieri ştiutori de ceva carte, în stare să-i arate în ce hal slujbaşii dumisale pocesc limba naţiei? Şi – aici e aici – fără vreo urmă de motivaţie obiectivă, de logică elementară, de respect pentru reguli: uite-aşa, tranc şi dintr-o dată, te trezeşti cu absurditatea pusă în undă, de unde o preiau cu imediată promptitudine şi ciobanul, şi ministrul. Mai ales ministrul, cronic îngrijorat să nu scape vreo greşeală de exprimare din pricina nealinierii la etalonul radio/tv.
Frica de a nu greşi provine, desigur, din cevaşilea neştiinţă de carte, fiindcă dacă eşti sigur pe ceea ce ştii, nu cazi în capcana ignoranţei doar ca să te înscrii în trend. I-am auzit pe onorabilii Berceanu, Plăcintă, Udrea, rostind cu ingenuitate formula „eu, ca şi ministru”. O utilizează cu gura plină şi Diaconescu, pe care-l suspectam de ceva şcoală pe bune. „Ca şi” implică o comparaţie. Cu cine s-o fi comparând la fiecare pas Diaconescu? Cu Titulescu, cu Ivanov, cu cine şi, mai ales, de ce? Enunţul corect, simplu ca bună ziua, a fost, este şi va rămâne, „eu, ca ministru.” Acel „şi” a fost amplasat după „ca” spre a evita, în situaţii bine determinate, cacofoniile („eu, ca contabil”). Nu-i chiar o soluţie validă gramatical, dar o acceptăm dintr-o anume pudoare şi ar trebui s-o utilizăm doar atunci când nevoia ne obligă. „Eu, ca ministru” n-are în sine nimic cacofonic, Poate, cel mult, din punct de vedere politic, dar nici într-un caz lingvistic. Aşa că-i dăm înainte cu „eu vorbesc, nu gândesc!”
Mă tem, însă, că-i prea târziu pentru a mai drege ceva: aud ditamai profesori universitari („eu, ca şi decan...”), aud crainici tv sclifosindu-se la fel. Căpuşa exprimării cretine s-a instalat în postata limbii române şi n-o mai scoţi nici cu tractorul! Geaba lingviştii Academiei, însărcinaţi de CNA cu vegherea corectitudinii exprimării, semnalează tot timpul cantonarea în eroare: bulgărele a pornit la vale, împins chiar de vectorii calamităţii! La meciul România-Austria, comentatorii tv bat în cuie altă prostie parazită: „de către”. Mingea nu mai este şutată de Marica, ci „de către” Marica. De unde şi până unde? De ce? Cu ce drept se parazitează limba strămoşilor cu tot soiul de creaţii lexicale inutile şi redundante? Banala prepoziţie „către”, cu sensul „spre”, „înspre” şi cu funcţia derivată „dinspre” („de către”) nu se utilizează toată ziua, bună ziua, ci doar atunci când se simte necesitatea unei precizări („vine către mine”, „răsare dinspre est”).
Nu-i flagrant incorect să spui „autul este bătut de către Popescu”, da-i stupid şi inutil să introduci un cuvinţel în plus acolo unde nu-i cazul. Firesc şi, oricum, mai corect se spune „de Popescu”. Ca să nu mai zic c-am auzit şi propoziţia „balonul s-a lovit de către bară”! De necrezut cât de repede se preia prostia, din dorinţa de a fi în ton cu vorbirea „elevată” a stricătorilor de limbă de la radio şi tv.! Drept pentru care aflăm că onor Comisia Udrea este prezidată „de către” Orban, în loc de, româneşte, „de Orban” (atenţie, corectura, să nu iasă altceva!) Toate limbile moderne tind către simplificare, noi o complicăm inutil şi parazitar.
Români, vorbiţi româneşte!
Precizez: cele de mai sus sunt semnate de MRI şi nu „de către” MRI.