Mircea Radu IACOBAN

De-a dreptul straniu să te întorci din Deltă fără o coadă de peşte! Că nici de cumpărat nu găseşti! Şi asta când, nu cu mulţi ani în urmă, triunghiul Tulcea-Sf.-Gheorghe-Chilia era considerat, pe bună dreptate, raiul pescarilor! Adevărat, mi s-a întâmplat (rar) să n-am parte decât de-o recoltă firavă, dar atunci era de vină solunarul, luna-dungă, apa-n creştere, apa-n scădere, conjuncţia lui Sirius cu Saturn – mă rog, peşte era, dar n-avea dumnealui chef de fragede râme tulcene, coropişniţe, ţipari, boabe de porumb şi alte asemenea delicatesuri.
Acum, peşte nu-i. Pur şi simplu, nu-i. Iar Delta fără peşte e ca nunta fără lăutari: geaba peisaje mirifice (şi ele grav primejduite), geaba pensiune lângă pensiune, geaba costisitoare promovări turistice. Cel puţin trei sferturi dintre vizitatorii Deltei vin cu scule de pescuit şi cu nădejdile aferente. Canci! Fenomenul în sine era previzibil şi se înscrie în generala noastră nepăsare faţă de natură, mediu, reguli. Vânatul mic acum este-nu-i (am amici care, după un sezon întreg, sau ales cu un biet urecheat...), fazanii au dispărut, arealul păstrăvului se tot restrânge, până s-o limita doar la crescătorii, sturionii nu mai pot urca pe Dunăre (barajul de la Porţile de Fier), celelalte specii pe Prut (barajul de la Stânca-Costeşti), apele-s pline de gunoaie, de peturi şi de rumeguş de la gatere... Pentru pescari, singura nădejde rămăsese Delta. S-a dus şi ea.
Unde şi de ce să fi dispărut peştele? Prima cauză: braconajul. Apariţia plaselor (interzise!) monofilament a echivalat cu o adevărată tragedie, nimicind totul, inclusiv puietul. În gazete au ajuns la „fapte diverse” ştiri de genul „doi localnici din satul Sinoie au fost prinşi având în căruţe 20 de plase monofilament, cu o lungime totală de 1 km.” (!!) şi, desigur, cu chintale de crap şi caras braconat din lacurile încă neatinse. Cotele de pescuit atribuite zonelor cu regim de rezervaţie nu le respectă nimeni (de fapt, acum nici nu mai pot fi atinse).
N-am decât cifre din 2007, când încă se mai prindea câte ceva; oricum, elocvente. Pescuitul industrial a fost pur şi simplu interzis la Mila 23 şi la Crişan, unde s-au alocat cote zero. Drept pentru care, din zonă s-au recoltat... 82 de tone (Mila 23) şi 174 de tone (Crişan)! O nouă sculă de braconat, adusă pe şest din Ungaria, face ravagii: arunci în apă un aparat cât un telefon mobil (legat cu gută, ca să nu-l pierzi) şi, de pe mal, apeşi un buton al telecomenzii. În câteva minute, toţi crăpcenii dintr-o arie de câţiva metri se-ntorc cu burţile-n sus. La telefonul anti-braconaj nr. 0800.800.300, operatorii recoltează, în loc de informaţii utile, doar ploaie de înjurături.
Pe vremea mandatului ministrului David s-a luat hotărârea alocării de 8 elicoptere pentru urmărirea braconierilor. Asta ar mai lipsi! După ce Delta este pur şi simplu răvăşită de vânzoleala fără rost a bărcilor cu motor de mare viteză, mai rămâne să fie agresată şi din văzduh, elicopterele alungând pe veci păsăretul. O altă idee poartă semnătura ministrului Korodi: interzicerea totală a vânătorii şi pescuitului în Deltă. Sigur că ar fi o măsură benefică, dar ce te faci cu cele 1750 de familii care, din moşi-strămoşi, trăiesc de pe urma pescuitului?
Automat, îi preschimbi în braconieri. Şi soluţia radicală nu-i permisă nici de legislaţia europeană, care ocroteşte ocupaţiile tradiţionale. Puzderia de vile apărute în toate cotloanele Deltei (cum de s-au autorizat atâtea construcţii într-o rezervaţie?) sunt înzestrate cu debarcadere proprii, unde stă în aşteptare cel puţin o barcă cu super-motor. Mai ales vinerea-sâmbăta-duminica, liniştea apelor se face ţăndări când se iau la întrecere junii veniţi în week-end, se răscoleşte mâlul şi se zăpăceşte populaţia piscicolă, atât cât a mai rămas. Ne-am bătut joc de Delta Dunprii. Şi cum toate, până la urmă, se răzbună, iat-o fără peşte. Curând, probabil, şi fără păsăret, deja împuţinat şi speriat. Aşa ne trebuie!