Mircea Radu IACOBAN

„Polemici cu Mircea Radu Iacoban” se intitulează ditamai articolul din „România mare”, semnat de Paul Suditu. Nu-mi amintesc să fi polemizat cu domnia sa, dar, dacă-s invitat, hai s-o facem.
Mai întâi, rezumatul „chestiei”: am publicat cândva, în „Monitorul de Suceava”, un articol în care îndreptam sumedenie de erori tehnice – repet, tehnice – din evocarea „Elegie pentru locomotivele cu aburi”, semnată de dl. Suditu în „România mare”. Mai citisem câteva texte oneste şi chiar onorabile ale aceluiaşi autor, toate operând în câmpul literelor române, unde dl Suditu (bănuiesc, profesor de liceu) se simte mai în largul lui. Nu ştiu ce i-a venit să se aventureze printre tampoanele răposatelor locomotive cu aburi – poate-i un hobby, poate o nostalgie de înţeles pentru aceste adevărate monumente pe toţi. Aici s-ar situa punctul de întâlnire al „polemiştilor” (?) şi tot aici se petrece, repede, despărţenia. Contra-opinentul recunoaşte că a greşit flagrant scriind după ureche: „La data când am redactat articolul n-aveam nici internet, nici calculator, ca să mă pot documenta în amănunt. Singura mea sursă de informare erau filmele difuzate pe Discovery”… Chiar dacă acum, probabil, are un PC, tot n-aş zice că internetul poate fi suficient pentru a te aventura într-un domeniu în care nu încap aproximaţii – şi, oricum, cel mai sănătos este să nu scrii despre ceea ce nu ştii, darămite să te mai şi cobori la nivelul unor amănunte de ordin strict tehnic.
Am corectat public erorile, dl Suditu văd că-şi recunoaşte, tot public, greşelile - s-ar zice, e cazul să punem discuţiei punct. Din păcate, abia începe, fiindcă preopinentul dă să se ascundă după colţ, insinuând demascator că subsemnatul scrie „în tradiţia unui vechi comunist, vigilent şi bine orientat”. De unde s-ar vedea că, fără convingeri de dreapta, n-ai nici o îndreptăţire să corectezi erori de informare tehnică! Invitaţia la exactitatea detaliilor nu poate fi decât o detestabilă racilă a comunismului remanent! Am avut o colegă de facultate – acum este conferenţiară – care (aflându-ne la aceeaşi masă dintr-o cantină studenţească), la invitaţia mea de a-şi şterge fărâmiturile de pe botic, mi-a răspuns ofuscată: „ce, tu parcă n-ai nasul mare?” Aşa că, asta e: nimic de făcut, am nasul mare. Nu mai comentez şi faptul că reproşul pe linie de cadre mi-l face tocmai dl Suditu… fost activist al Judeţenei PCR Ilfov!
Punctul doi: am declarat, în „Monitorul de Suceava”, că, din dorinţa de a fi cât de cât informat, încerc să citesc dacă nu totul, că-i imposibil, barem cât mai mult, inclusiv „România mare” şi gazete din provincie. Dl Suditu vede în asta „o atitudine echivocă şi insultătoare pentru noi”, deoarece „dumnealui se face că uită prestigiul României mari”. Şi comit o astfel de impardonabilă nepoliteţe „sperând într-o reabilitare a dosarului său de cadre”. Măi, să fie! Greu cu obsesiile astea cadriste! Subsemnatul nu numai că citeşte gazete DIN provincie (uneori chiar şi DE provincie), ci şi scrie la un astfel de ziar.
Am susţinut ani în şir rubrici permanente la două cotidiene şi la un săptămânal „centrale”, dar n-am avut audienţa pe care o obţin la „Monitorul de Suceava”, unde rubrica de faţă a înregistrat, câte odată, şi peste 10.000 de accesări. Nu-s toţi cititorii de acord cu punctele de mele de vedere (pe care nu mi le schimb după cum bate vântul), ceea ce mi se pare absolut firesc, dar audienţa în sine rămâne, barem cifric, greu de atins dacă mi-aş muta articolele în presa dâmboviţeană.
Apar, în România, cel puţin 10-12 publicaţii „necentrale” cu un nivel gazetăresc net superior multor cotidiene „dă Bucureşti”. De altfel, recordul mondial al tirajului nu-l deţine un ziar „central”, ci unul din provincie: „Dainik Jayran” are, zilnic, 54 milioane de cititori! Nu găsesc nimic insultător în aşezarea unui titlu „central” în rând cu cele din restul ţării, ci, în multe cazuri, poate fi luat drept compliment. Seriozitatea şi profesionalismul instituţiei de presă nu-l conferă locul apariţiei, ci obiectivitatea şi buna credinţă a celor ce o susţin. Aşa că, după invitaţia la polemică ce mi-o face „România mare”, nu poate rămâne decât cum am vorbit în tren: am nasul mare.