Cătălin MIHULEAC

Până la urmă, Vaticanul a iertat aroganţa tâmpită a lui John Lennon, care se lăuda, pe când era viu, cu popularitatea grupului „Beatles”; grup mai celebru, zicea el, decât Isus Christos. „E constatarea unui ins simplu, din popor, confruntat peste noapte cu o popularitate neaşteptată”, a comunicat Vaticanul, la câteva decenii de la moartea artistului.
Isus a fost mai mereu etalon de popularitate, fiindcă o remarcă aemănătoare cu a lui Lennon îi aparţine lui Pelé, marele jucător brazilian de fotbal, care remarca şi el cândva că notorietatea sa îi scuipă seminţe în cap celei a lui Isus Christos.
Au vedetele astea un dar deosebit de a-şi rosti în gura mare neghiobia. Deoarece Isus n-a fost nici chitarist, nici vârf de atac la fotbal, el este imposibil de comparat cu Lennon ori cu Pelé.
Am însă o propunere, pe care v-o supun atenţiei. Aş sugera ca, pe stadioane, pe scene unde se produc formaţii rock şi-n alte locuri cu trafic intens de faimă, să se păstreze, din când în când, câte un minut de modestie. Exact aşa: înainte de începerea meciurilor şi spectacolelor, publicul să se ridice în picioare, Cornel Dinu să-şi stingă trabucul de paginile dicţionarului de neologisme, preşedintele Băsescu să-şi ducă mâna la inimă ca atunci când se intonează imnul ţării, fiică-sa să-şi potrivească rujul şi rimelul, iar jucătorii şi cântăreţii să privească în jos, de parcă ar vrea să urmărească atent creşterea ierbii.
Să vină şi Obama, şi Madonna, şi David Beckham, şi Adi Mutu, şi Adi Minune şi alţi zei naţionali şi internaţionali... Să-l chemăm şi pe nea Mourinho, şi pe nea Puiu Iordănescu, omul cu buzunarele pline de icoane, să apară şi Gates, şi Ţiriac cu imensa lui avere şi cu la fel de impresionanta lui opritoare de muci... Să le trimitem un fax şi lui Coelho, şi lui Mungiu, şi lui Patapievici...
Şi apoi, cu toţii, să păstrăm un minut de modestie. Atât: un minut de modestie. De fapt, ce tot vorbesc eu: şi 30 de secunde ar fi bune.