Mircea Radu IACOBAN

Cât or fi ei de înăcriţi din pricina nemerniciilor ce dospesc în informările turnătorilor (nu-i uşor să digeri, zilnic, porţia de mizerie umană revelată de dosarele Securităţii!), lucrătorii de la CNSAS mai au putere să se amuze! Îi obligă fişa postului: câtă vreme, în România, s-a făcut puşcărie pentru colportarea de bancuri politice, este normal ca „materialul probator” să fie îndosariat conştiincios, banc cu banc. Şi, slavă Domnului, recoltă era din belşug, umorul, inclusiv cel negru, rămânând singura supapă pentru veselă şi, în acelaşi timp, amară defulare.
Cercetătorii Carmen Chivu şi Mihai Albu au publicat recent o astfel de colecţie hazoasă şi tonică în felul ei, dar, atunci, extrem de primejdioasă prin consecinţe, câtă vreme, în anii totalitarismului, anecdota „duşmănoasă” purta cu dânsa adiere de puşcărie. Chiar şi cele fără cuvinte, fiindcă, de-a lungul istoriei noastre, s-au înregistrat şi bancuri politice… mute. Când marele comedian Tănase a apărut pe scenă în armură de… ceasuri, având şi o pendulă agăţată de gât, sala a izbucnit în aplauze, pricepând imediat aluzia la „davai ceasov!” Drept pentru care Tănase avea să moară în puşcărie. Şi nu mai e deloc hazos! Autorii originalei cercetări susţin că primii care făceau haz erau chiar… securiştii, bancurile „recoltate din teren” fiind copios colportate între ei, de la plutonier la general. Ceea ce nu-i împiedica să le încadreze la capitolul „defăimare”, urmând arestarea şi condamnarea periculosului atentator la siguranţa naţională. În cel mai bun caz, „infractorul” se alegea cu internarea într-un spital psihiatric, de unde şi bancul „Sunt la casa de nebuni pentru că am vrut să fug peste hotare. În Uniunea Sovietică.”
Într-o astfel de ordine a ideilor se cuvine menţionată şotia ce mi s-a povestit la Teatrul din Timişoara: un actor care obţinuse, în sfârşit, viza pentru o călătorie turistică în Franţa, a trimis colegilor o vedere de la Paris cu textul „Am ales libertatea!” În toiul şedinţei de partid ce urma să-l excludă pe odiosul trădător transfug, se deschide uşa şi apare… chiar incriminatul. În tăcerea încremenită a sălii stupefiate, zâmbăreţul actor întreabă cu nevinovăţie: „Adică, voi nu credeaţi că în România este libertatea?” De o altă şotie, nemenţionată în dosarele Securităţii, fiindcă dezavantaja „organele”, am aflat din mediul medical ieşean. Un doctor se căznea de ani în şir să obţină râvnita aprobare pentru o călătorie în Apus, dar şeful său de clinică, profesorul F., îi furniza constant referinţe proaste: „dacă iese, ăsta nu se mai întoarce.” Şi chiar aşa a fost: după punerea în mişcare a unei respectabile încrengături de potente pile, tânărul doctor a reuşit să ajungă în Italia, unde a şi rămas. De acolo, lunar îi trimetea respectuoase scrisori profesorului F. (ştia că vor fi riguros interceptate de Securitate) cu texte de genul „Vă sunt adânc recunoscător, mult stimate domnule profesor, pentru că mi-aţi dat curajul necesar să rămân în străinătate. Datorită sfaturilor dumneavoastră şi a adreselor pe care mi le-aţi furnizat, am reuşit repede să mă integrez…”
Drept pentru care, cel care nu a mai primit vize a fost tocmai… profesorul F. Dar astea nu mai sunt anecdote, ci glume… trăite. Colecţia recoltată din arhiva CNSAS repune în atenţie bancuri dure şi directe („Aş citi, dar n-am lumină ; / Aş pleca, dar n-am benzină / Aş mânca, dar n-am mâncare / Aş muri, n-am lumânare”), alături de altele mai subtile („Pământul este al celui ce-l munceşte, dar nu şi roadele lui”). Mai aproape de ’89, aveau largă circulaţie glume politice care, ori n-au fost raportate (mă îndoiesc), ori, din pudoare vinovată, nici n-au mai fost reţinute în dosare. De genul: „Cine a fost înainte, oul sau găina? Mai înainte au fost de toate.” Sau: „Ce-i mai rece decât apa rece? Apa caldă.” Bancurile ilustrează şi comentează acid o epocă revolută: adevărată istorie vorbită… în şoaptă. Din păcate pentru harul creator al românilor, era anecdotelor politice a răposat. Libertate este câtă vrei. Numai că asta nu-i de-ajuns. Ar mai trebui şi ceva corectitudine, cinste, bună credinţă… Etc. etc.