Cătălin MIHULEAC

Mulţi se gândesc la preşedinţii României ca la nişte fiinţe atinse de senilism la vârste fragede; dar nu e corect, fiindcă marii noştri şefi sunt de fapt nişte clarvăzători. De pildă, luminatul Emil Constantinescu, amintiţi-vă, în campania electorală care avea să-l ungă preşedinte, a promis mulţimii alegătoare că a venit vremea „să nu se mai sacrifice poporul, ci politicienii”.
După ce campania s-a dus pe pustii, nici cel mai atent observator n-a remarcat vreun sacrificiu cât de mic la oamenii puterii. Senatori şi miniştri, primari şi prefecţi au continuat să se rumenească de mai mare dragul, adăugând noi straturi de bunăstare la patrimoniul personal. Şi-atunci, norodul a prins să se întrebe: bre musiu preşedinte, şi cu sacrificiile celor de la putere rămâne ca-n tren!?
Acuma, ce să zic, politicienii totuşi se sacrifică în felul lor, mititeii. Să ne gândim la atâtea afaceri care trebuie administrate ca să iasă banul ghebos: nu cer ele un consum cerebral imens, care până la urmă tot sacrificiu se cheamă? Sau atâtea chiolhanuri patriotice, la care e musai să participe, în calitate de aleşi democratici... Ia să presupunem că se servesc pe acolo homari de ogradă, cu sos monegasc (nu cred că există aşa un sos, dar îmi place cum sună)... Nu-i aşa că, oricând, le poate rămâne în gât o tibie de homar sau o stea din coniacul franţuz din care s-au servit?
Apoi, să ne gândim şi la aceia care-s detaşaţi cu slujba la Bruxelles. Păi, a face naveta pe ruta - zic şi eu la întâmplare - Gura Humorului-Bruxelles, via Costeşti, nu este istovitor, mai ales când nu prinzi loc la vagon de dormit? Uitaţi-vă bunăoară la ţaţa Norica Apenelistului şi gândiţi-vă ce greu e, cu menopauza ei, să-şi ridice miile de euro de la casierie şi să le care până acasă. Ca să nu mai socotim că ţaţa Norica, bună familistă cum o ştim, în mod sigur şi-o va lua în bătătura din Bruxelles şi pe nepoţica ei celebră, să voteze niţel şi dânsa, că-i curioasă.
Toate astea înseamnă sacrificii. Dar apropo de politicienii sacrificaţi de care vorbea nea Constantinescu; bine ar fi ca, din când în când, să mai fie câte unul sacrificat pe eşafod, de preferinţă în piaţa publică.