Mircea Radu IACOBAN

Dacă cititorii n-au ostenit să tot afle noutăţi despre hilara trudă editorială a vânzătorului de neam Stati, îi rog să rabde câteva referiri la încă o carte, tot aşa de ridicolă, datorată aceluiaşi prolific autor: „Moldovenii din Ucraina”, tipărită la Chişinău sub egida „Asociaţiei Naţional Culturale a Moldovenilor din Ucraina.”
Aşa cum bănuiţi, teza de bază nu-i alta decât aceea că-n Bucovina n-a fost şi nu-i picior de român – doar o minoritate de naţionalitate moldovenească. Supoziţie la care n-avem de ce să nu subscriem: ceea ce Stati se căzneşte să demonstreze pe sute de pagini nu-i departe de adevăr, numai că… moldovenii sunt români, tot aşa cum muntenii, ardelenii etc. tot români sunt. De pe urma evidenţei că, înainte de unire, au fiinţat state româneşti cu denumiri diferite nu se poate concluziona decât aiuristic, tendenţios şi total neştiinţific c-ar fi vorba şi despre popoare diferite. Denumirea statală „Germania” se utilizează abia din sec. XV. Pacea westfalică (1648) a găsit ţara fărâmiţată în peste 300 de stătuleţe, dar, după târzia unificare, nimeni n-a emis ideea trăsnită că bavarezii, branderburghezii, hanovrezii etc. ar fi popoare aparte, în temeiul… particularităţilor dialectale. N-are rost să continuăm cu exemplificările (Italia, Spania etc.), câtă vreme al de Stati o ţin morţiş pe-a lor: moldovenii… nu-s români!
Mai nou, Stati a descoperit nu că România ar fi înconjurată de români, ci… Republica Moldova, de moldoveni! Evidenţa, bunul simţ, opiniile specialiştilor sunt puse la punct cu fraza „idei false, denigratoare şi ofensatoare cum că moldovenii ar fi parte componentă a naţiunii române.” De ce-i ofensatoare, nu ni se explică. Cartea este prefaţată de un alt vândut, pre numele său Fetescu, din Odesa, preşedintele „Asociaţiei Naţional Culturale a Moldovenilor din Ucraina”. Care scrie: „cele câteva sute de mii de cetăţeni ai Ucrainei, care s-au ştiut şi se ştiu moldoveni, care totdeauna şi-au numit şi-şi numesc graiul matern limba moldovenească, care au considerat şi consideră patria lor istorică Republica Moldova…” Ar fi vorba, deci, despre o istorie amarnic de scurtă, câtă vreme Republica Moldova există doar de două decenii!
Lui Fetescu îi scapă şi un porumbel din pix atunci când scrie „graiul matern”, fiindcă, într-adevăr, avem de a face cu un grai. Al limbii române! Fără a se pune de acord cu autorul cărţii, prefaţatorul susţine că, în parohia dumisale, „niciodată n-au călcat legionarii romani. Niciodată n-au fost pe aici latinii”. Îl contrazice peste numai câteva pagini Stati: aici „s-au conservat mărturii de nepreţuit, cu titlu de unicat, ale vechimii stabilirii romanicilor răsăriteni în acest areal” şi „moldovenii din Bucovina, din stânga Nistrului, sunt mai romanici decât cei din dreapta lui” (!) Nu scap de a fi citat, la fel de pe dos, şi în această cercetare, pe cât de minuţioasă, pe atât de inutilă, câtă vreme nu demonstrează decât că… moldovenii sunt moldoveni.
În „Istoria Moldovei” eram „publicist”. Aici, la indicele de nume mi se atribuie calitatea de „istoric” (?), pentru ca la pag. 388 să fiu ridicat la demnitatea de „cetăţeanul României, savantul M.R. Iacoban”. Sper că-i ironie. Oricum, cuvintele ce mi se atribuie nu le-am rostit sau scris niciodată („un popor este o comunitate umană care are mai mult caracteristici, dar nu şi pe aceea a conştiinţei de sine naţionale”). Se invocă un articol din „Moldova Suverană”, fără precizarea autorului. La vremea aceea (1993) „Moldova Suverană” era condusă de redactorul şef Andrei Hropotinschi, care a declarat public, după debarcarea din post, că se întoarce definitiv la atelierul tatălui său, confecţioner de doage. Iată-l acum „doctor în ştiinţe filologice” (să fie tot duhul lui „Spiru Haret”?), figurând în calitatea de „redactor literar-ştiinţific” pe pagina tehnică a cărţii lui… Stati.
Cum vin toate de se leagă! Opul „Moldovenii din Ucraina”, recomandat de prezidentul Fetescu „cu plecăciune şi recunoştinţă”, rămâne o făcătură ridicolă şi inutilă, care se screme să dovedească ceea ce nu contestă nimeni. Din cuprinsul ei mai aflăm că românii şi-au însuşit fără nici un drept opera unui Miron Costin, Neculce, Pogor, Conachi, Negruzzi, Alecsandri, Eminescu, Creangă, Sadoveanu, Labiş ş.a.
Fericiţi cei săraci cu duhul!