Nu-i nici o noutate că-nvăţământul superior românesc e de-o vreme sport practicat în masă, un fel de Daciada a patalamalelor, unde muşteriul este apucat de cravată, apoi trecut repede printr-un pospai de învăţătură şi la urmă împachetat în foaia de diplomă dorită. Ca o urmare firească, cel mai înfloritor negoţ de după Revoluţie este cel cu diplome universitare, binecunoscutul imn estudiantin „Gaudeamus igitur!” poposind, sărmanul, în cele mai ştirbe guri, din punct de vedere intelectual. Până mai ieri, studenţii constituiau o elită. Azi, tot prostul e la universitate.
Pe nesimţite, învăţământul universitar a căpătat o mentalitate de râie, care se ia prin simpla atingere vizuală: dacă îl vezi pe unul că pofteşte la o facultate oarecare, vrei imediat şi tu, că doar nu eşti mai fraier. De aceea, universităţile s-au hotărât să penetreze puţin şi în mediul rural, fiindcă dacă satul românesc n-are asfalt şi canalizare, măcar intelectuali în prostie să aibă. Primul pas va fi făcut în toamnă, când o universitate va descărca un tir plin cu diplome în comuna argeşeană Rucăr, dar e de presupus că alte şi alte remorci pline de tractor vor fi descărcate în alte şi alte comune, astfel încât fiecare cătun să se poată lăuda cu studenţii, cu masteranzii şi cu doctoranzii săi.
Ce vremuri de mândrie naţională vom trăi! Vom merge bunăoară la piaţă şi vom întreba:
-Cum dai pepenii, bade?
Iar răspunsul va veni dur:
-Io nu-s bade cu matale, că nu ne-am tocit împreună coatele pe băncile şcolilor cele înalte!
-D-apăi ce eşti, dacă nu bade?
-Doctor bade! Că io am masteratul în comerţ exterior şi doctoratul în resurse umane.
Iar la ştirile alea sângeroase, de la ora 17,00, spicheriţa va anunţa: „Astăzi, în comuna X, un absolvent de cibernetică şi un masterand în economia turismului i-au crăpăta capul cu toporul unui doctorand în marketing. Se pare că ei s-au certat la cârciuma studenţească din sat, de la miss Boboc, pe numele ei lelea Saveta, studentă la horticultură, pe care au îmbătat-o şi au violat-o pe toloaca universităţii.”